Postări

Se afișează postări din 2010

Pentru mine

Se pare că acum aplic principiul: " mai răruţ, că-i mai drăguţ", aşa că o să scriu după multă vreme. Am avut, de fapt încă am o perioadă foarte ocupată şi agitată: şcoală, practică, proiecte etc. Îmi place ceea ce fac, dar simt uneori că nu mai îmi ajunge timpul. Şi imi cunosc organismul destul de bine, ştiu când e pe punctul să cedeze. Aşa ca am decis să iau o pauză scurtă, că de pauze lungi nu am timp :)). Mi-e dor să stau aşa pierdută în gânduri ascultând muzică, în starea aceea meditativă care se potriveşte perfect temperamentului meu melancolic, mi-e dor să mai citesc şi alte chestii în afară de cele pentru şcoală (literatură, despre masoni), să scriu pe blog, să gătesc, să ies fără să fiu stresată că iar rămân în urmă cu task-urile, să stau şi eu ca tot omu' la o bârfă, să despic firu' în 16 (adică 4 la pătrat)pe scurt, mi-e dor să petrec puţin timp cu mine. Aşa că voi face asta astăzi, cel puţin pentru câteva ore. Se ştie, azi e despre mine :D.

Întrebări şi răspunsuri

Întrebarea: De ce atunci când te simţi bine, parcă simţi câteodată nevoia să strici totul?? De ce e atât de plictisitor fără emoţii negative? Răspunsul : Pentru că sistemul cognitiv uman este creat pentru rezolvare de probleme, deci trebuie să aibă ceva de lucru tot timpul.

Fără titlu

Stând în pat înfofolită pentru că sistemul meu imunitar a dat fail, mă gândesc ce chestii inteligente aş putea spune, mai ales pentru că nu am mai scris demult. Ce-am făcut în acest timp? M-am schimbat mult- în bine, am realizat unele lucruri şi alte scopuri aşteaptă să fie îndeplinite. Într-adevar, omul singur este responsabil pentru propria lui fericire, fiindcă, vorba lui Albert Ellis, nimeni nu te poate face să te simţi într-un fel sau altul, poate doar cu o bâtă de baseball :)). Dar degeaba ştii teoria, până ce nu aplici pe tine şi îţi dai seama că funcţionează. Încă un lucru simplu pe care l-am învăţat în acest timp- dar ca toate lucrurile simple cel mai greu de făcut- este să te concentrezi pe chestiile pe care le poţi face şi care depind doar de tine. Aşa cum mi-a spus cineva odata, "nu lăsa ceea ce nu poţi face să te împiedice să faci ceea ce poţi". Cam atât cu înţelepciunea, că are febră. Piesa aceasta este o dedicaţie pentru toţi prietenii mei (doar nu pentru

Frustrari

Cred ca fiecare dintre noi a avut in viata un moment de revolta, de genul: Fuck the system!!! Sistemul din minunata noastra tara unde se intampla tot felul de invarteli si magarii. Ce inseamna frustrarea? Inseamna o stare naspa care apare din cauza unui obstacol ce impiedica implinirea unei dorinte. Starea asta o am eu acum. Pentru ca nu mi se pare corect sa muncesti ca tampitu' sa obtii ceva si sa vina niste idioti care abia stiu cum ii cheama si sa obtina totul fara cel mai mic efort.Si din pacate acesti oameni au mai mari sanse. Cred ca fiecare dintre noi se regaseste in situatia asta. Asa e pe la noi. Sunt prea suparata si nervoasa sa scriu mai mult. O sa-mi treaca. Eu imi stiu valoarea si o sa lupt in continuare. Si desi uneori calea lipsita de corectitudine e mai usoara (sau cel putin asa pare) eu nu am de gand sa o urmez. Pana una alta, o dedicatie (o melodie hard si suparata, Folclor ) " Sunt masochist, traiesc in Romania".....

Atmosfera bacoviana

Vremea asta nenorocita m-a facut sa-mi amintesc de una dintre poeziile lui G. Bacovia. Asta nu e vara. Ploua intr-una in fiecare zi:((. Bine, acum nu o sa incep cu incalzirea globala, ca in ziua de azi nu mai e ca pe vremuri, ca mai demult vara era vara si primavara primavara etc. George Bacovia - Lacustra De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si ma duce un gand Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe scinduri ude, In spate ma izbeste-un val -- Tresar prin somn si mi se pare Ca n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se intinde, Pe-acelasi vremuri ma gasesc... Si simt cum de atita ploaie Pilotii grei se prabusesc. De-atitea nopti aud plouind, Tot tresarind, tot asteptind... Sint singur, si ma duce-un gand Spre locuintele lacustre. As fi vrut sa citez acuma din " Cuptor" : " Pe catalfac, de caldura-

And justice for us all

E timpul pentru un nou inceput. Din toate astea am invatat niste lucruri: 1. " Orice rau final tre' sa treaca". 2. In ziua de azi tb sa deschizi bine ochii, pentru ca multa lume nu iti vrea binele. 3. Conteaza foarte mult sa ai langa tine prieteni adevarati :D 4. Totul are o rezolvare. Mai multe nu scriu, doar ma bucur. " The record shows I took the blows and did my way. I faced it all, and I stood tall, and did it my way".

Asteptare. " Viata pe un peron"

Am citit acum cateva saptamani "Viata pe un peron" de Octavian Paler. Este o carte grozava. 2 personaje asteapta intr-o gara pustie un tren care nu mai vine niciodata. Si in timpul asta reflecteaza la tot felul de chestii. Am subliniat multe vorbe intelepte si cateva o sa le scriu aici, pentru ca si eu tot astept ceva de destul de multa vreme. "Omul daca nu vorbeste uneori, moare." "Prima porunca: Sa astepti oricat. A doua porunca: Sa astepti orice. A treia porunca: Sa nu iti amintesti, in schimb orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent. A patra porunca: Sa nu numeri zilele. A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata. A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim. A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera

Vacanta

Imagine
Pentru necunoscatori, aceasta este piramida trebuintelor al lui Maslow. Si pentru ca e vacanta, ma aflu la nivelul bazal de tot, adica somn si mancare (In special friptura de miel :D). A, si sa nu uit, cafeaua pe care mi-o aduce mama la pat in fiecare dimineata. Urasc sa am timp liber pentru ca nu stiu ce sa fac cu el. Dar maine ma intorc la Cluj si intentionez sa ies din aceasta " stare larvara a organismului" (sintagma a la Cioran, of course)

Munca de chinez. Part 2

Dap, am terminat noaptea trecuta de introdus toate datele si m-am bosumflat de tot. Se pare ca m-am bucurat prea repede. Toate ipotezele mi s-au dat peste cap. Dar vorba d-nei Alina Rusu, "din frustrari se naste stiinta".

Munca de chinez. Part 1

Pentru ca " oboseala duce la perpetuarea erorilor" (M. Miclea),iau o scurta pauza, pt. ca si asa nu am mai scris demult. Tocmai am terminat de introdus datele pentru subiectii din mediul rural (pentru cercetarea mea cu calitatea somnului). Si sunt destul de happy, pt. ca par sa mi se confirme ipotezele. Deci, persoanele astea au o calitate a somnului destul de buna. M-am distrat foarte tare cand am vazut ce ore de culcare au (22, 22:30, 21:30), la fel si ore de trezire (5,6 dimineata). Pai noi abia iesim din casa la 22 si la 6 ne intoarcem acasa. In fine, nu stiu pe cine intereseaza, dar eu lucrez cu drag si spor.

Positive psychology

"What's the state of psychology today? 1. good 2. not good 3. not good enough" Sa privim si partea plina a paharului: Martin Seligman- Positive psychology Are mare dreptate omul asta. Adesea ne concentram sa eliminam raul, emotiile negative, stresul, adica tot ce e naspa, fara sa punem nimic in loc, fara sa aducem bine sau pozitiv. Trebuie nu numai sa elimini, ci si sa pui ceva in loc. Iar fericirea si-o construieste omul cu mana lui. Oricine poate fi propriul psiholog. Incep si eu sa aplic unele din chestiile zise de Seligman, respectiv: 1. Am intrat pe site-ul www.authentichappiness.org 2. Mi-am facut un test si am aflat my character strenghts (Love of Learning, Bravery,Forgiveness and mercy,humour... si altele, dar stiti ca mie nu imi place sa ma laud) 3. Acum scriu o scrisoare de recunostinta unei persoane careia, logic, ii sunt recunoscatoare pentru ceva. 4. Mananc ciocolata- asta e de la mine citire :)) Si chiar functioneaza."Metacognitia b

(Auto)Reflectii

De obicei in timpul saptamanii esti prins cu tot felul de treburi: fa aia, fa cealalta, alearga acolo, du o cerere, nu ai dus-o unde trebuia, du-te altundeva etc. Adica esti ocupat si nu ai timp de gandit. Dar din cand in cand (in weekend mai ales cand ai prea mult timp liber si nu ai ce face cu el) te mai apuca cate o ipostaza meditativa si incepi sa te gandesti: ce am facut pana acum? unde am ajuns? unde vreau sa ajung? oare pot sa ajung acolo unde vreau? Tot felul de intrebari existentiale: unde te mai duce viata? ce se mai poate intampla? o sa devin cineva? o sa reusesc? ce am facut bine? ce am facut rau? de ce repet aceleasi greseli? Dupa intrebari de genu' urmeaza planuri: DE MAINE!!! De maine ma duc la biblioteca cel putin 2 ore pe zi, de maine ma trezesc mai devreme dimineata, de maine fac cutare, de maine nu mai fac cutare. Bla, bla.... Ma duc sa dorm.

Back off

O vorba foarte inteligenta, marca Diana, adica eu, persoana fizica: sunt anumite persoane care nu inteleg anumite lucruri . Oare n-au dezvoltata Theory of mind??? Probabil si educatia are un cuvant de spus, respectiv conteaza foarte mult facultatea pe care o urmezi, profilul acesteia. Si anumite profile nu sunt compatibile cu altele. Asta este, sunt stiluri de gandire diferite. Prietenii stiu de ce!!!

Happy!!!!!!!!!!

Stiu ca pare surprinzator ca sunt happy, dar sunt!!!! Azi am vazut ca am luat 10 la stiinte cognitive ( materia predata de Mircea Miclea). Chiar simt nevoia sa impartasesc cu voi asta, pentru ca inseamna foarte mult pentru mine. Pentru ca mai imi restructureaza cognitia irationala centrala self-downing , si prin criteriul empiric (adica dovezi), imi arata ca nu am mintea asa de creata cum am parul. Si pana mea, o merit!!!! Vorba lui Guess Who, " stiu cand sa spun ca-s de kkt si cand sa ma aplaud". Am un pretext bun sa sarbatoresc ;)); daca tot ma duc maine la tg-mures :D :D Imi permit si sa-mi dau o dedicatie.

Breakdown

Apropo de behaviorism, conditionari si impactul mediului asupra dezvoltarii individului:" .... dati-mi 12 nou-nascuti sanatosi si, utilizand principiile behavioriste, va garantez ca pe oricare dintre ei, luat la intamplare, pot sa-l pregatesc pentru a deveni medic, avocat, artist, comerciant si, da, chiar hot, indiferent de talentul, tendintelle, abilitatile si rasa stramosilor sai..." (J. Watson) New blood joins this earth and quikly he's subdued through constant pain disgrace the young boy learns their rules with time the child draws in this whipping boy done wrong deprived of all his thoughts the young man struggles on and on he's known a vow unto his own that never from this day his will they'll take away what I've felt what I've known never shined through in what I've shown never be never see won't see what might have been what I've felt what I've known never shined through in what I've shown never free never me so I dub thee u

Raspuns (Coffee?)

Hmmmmmmm. Chiar n-am mai primit demult o leapsa. Mersi Ioana. Asa deci: trei lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa ma inviti la o cafea. 1. Daca m-ai invitat la o cafea e deja un plus, pentru ca sunt o mare bautoare de cafea.Nu am limita, nu am masura, pot bea chiar 5 pe zi sau si mai mult.Intr-o noapte am avut ceva de lucru si am baut 2 ibrice, deci 1 litru. Eram ca bagata in priza. Deci sunt mai mari sansele sa onorez o invitatie la cafea ( si la bere :p)decat la suc sau ceai. 2. Sa nu te astepti sa vorbesc prea mult. Adica nu sunt genul careia sa-i turuie gura intr-una. Nu-mi place sa vorbesc doar de dragul de a face conversatie. Si asta nu e numai la cafea, e in general. Vorbesc doar cand mi se pare ca am ceva de zis, mai degraba sunt genul care asculta. Si nu prea vorbesc chestii personale in locuri publice, pentru ca fiind o persoana trecuta prin viata :))cred ca am dezvoltat oarece trasaturi paranoide. 3. Sa nu te mire nimic la mine. Poate o sa ma impiedic de scaun

Old good times

Imagine
Hello!! Si la multi ani, bla, bla (spatiu pentru urari) A inceput un nou an. Si nu oriunde, ci la Targu-Mures. M-am convins pentru a nu stiu cata oara ca acolo e locul meu, nu in Clujul asta afurisit. Poate candva o sa ma intorc acolo. Am petrecut 4 zile super si am facut un itinerariu pe la locurile frecventate in tineretile mele. M-am pozat ca o piti peste tot si in centru la brad, cu toti oamenii de zapada si alte minuni. Faine vremuri.... Oricand m-as intoarce aici, voi gasi locuri si oameni dragi. Se pare ca am gasit smecheria sa fac un slideshow cu pozele pe care le-am facut. Cateva precizari referitoare la poze: 1. Colegiul National "Al. Papiu Ilarian" (ani de liceu; deja a devenit traditie ca de fiecare data cand ajung pe aici sa dau o tura prin jur, sa arunc un ochi inauntru si in curte) 2. Gradina de vara - acum e inchisa, pentru ca evident e iarna; multe seri am petrecut aici si in acest loc se fac cei mai buni mititei