sâmbătă, 1 decembrie 2012

Evadare

 Tocmai am văzut un film extraordinar: Midnight in Paris. Nu vă dezvălui mai multe, merită să-l vedeți.

  E ciudat cum unii cred că a fost mai bine în trecut, sau că îi vor aștepta zile mai bune în viitor, ignorând singurul lucru care contează cu adevărat: prezentul. Adevărul e că nu putem fi fericiți decât în prezent. Trecutul e mort și dacă trăiești în el, înseamnă că de fapt ești mort și tu. Iar viitorul nu există încă. Îți poți doar imagina cum va fi, dar cel mai probabil acea imagine nu se va adeveri niciodată.

  E ușor să visezi cu ochii deschiși, pentru că așa evadezi din realitate și alegi să eviți viața reală crezând că e mai bine să trăiești în imaginație.

joi, 20 septembrie 2012

Noroc sau alegeri?

Acum stăteam și lucram la un material și dintr-o dată m-a izbit un sentiment puternic de bucurie, recunoștință și poate multe altele amestecate. Mi-am dat seama cât sunt de norocoasă pentru că fac ceea ce-mi place și pentru că mi-am descoperit vocația. Stau și lucrez acum la ceva, pentru că vreau, pentru că e un proiect de-al meu și îl fac pentru că vreau eu, nu pentru că îmi cere cineva.

Încă de la liceu, spre anii terminali eram sigură că vreau psihologie. N-am avut nici cea mai mică urmă de îndoială. A fost singura facultate unde mi-am depus dosarul și acolo am și rămas. Nu aș face altă alegere pentru nimic în lume. Am vrut să fiu psiholog și într-un final am reușit. Chiar dacă a fost un drum greu până aici. Și probabil va fi și de-acum încolo. Dar sunt pregătită. Pentru că știu că muncesc pentru mine, aștept o nouă zi cu entuziasm, ideile îmi curg într-una și sper să am timpul fizic necesar pentru a le pune în practică pe toate.

Mă bucur că mi-am ascultat vocea interioară și am făcut ce-am crezut eu și nu ce mi-au recomandat alții, chiar dacă am ales poate o cale mai grea.

Cum am mai spus-o și altă dată nu e deloc ușor și confortabil să știi că toată viața ta e în mâinile tale și că numai de tine depinde unde ajungi. E o cale grea, dar îmi aduce un sentiment de împlinire ce nu se compară cu nimic în lume.

Fac ceea ce îmi place și sunt fericită. Punct!

duminică, 9 septembrie 2012

Nou


Acum ceva timp în urmă am hotărât să fac lucruri pe care de demult voiam să le fac, dar pe care nu le-am făcut pentru că nu am avut curaj. Sau să încerc lucruri noi, poate incomode la început, dar care să lase o amprentă asupra mea. Încerc să mă bucur de prezent, și să nu le las toate pe mai târziu. M-am săturat să tot amân fericirea din prezent pentru o fericire din viitor, care probabil că nu va veni niciodată. Timpul trece, și dacă n-ai profitat de el când ai avut ocazia, îți mai rămâne doar regretul.

De exemplu, în acest weekend am fost la un workshop de teatru. Am învățat ce înseamnă spontaneitatea, să fii tu însăți, să te manifești, fără să-ți treacă o mie de gânduri prin cap: oare fac bine? oare ce-o să creadă ceilalți? oare îmi iese? Trăirea a fost mult mai mult decât pot exprima acum. E unul dintre acele extrem de rare  momente în care efectiv te bucuri de situație. Te bucuri,și doar atât.

Am tras de mine în ultimul timp să merg spre zone nefamiliare, și nu îmi pare rău deloc. Când te învârți în cercul tău, cu aceeași oameni și faci același lucruri, crezi că asta e tot ce există. Dar dacă faci un pas în afară, îți dai seama că lumea  înseamnă mult mai mult decât ceea ce ai crezut tu. Pentru că până la urmă, asta contează: experiențele prin care treci și oamenii pe care îi cunoști. Când privești în urmă, nu te gândești la obiecte, case și mașini, ci la locurile pe unde ai umblat, oamenii pe care i-ai cunoscut, experiențele și stările pe care le-ai trăit, lucrurile pe care le-ai învățat, dacă ai râs, dacă ai plâns.

Orizontul e mare. E păcat să fim noi îngustați la minte și să trăim doar o bucățică mică de viață. Eu, cel puțin vreau o bucată mai mare.


luni, 20 august 2012

Despre plăcerea de a învăța

Astăzi  am asistat la o prelegere foarte interesantă despre evolutionary medicine la Facultatea de Psihologie. E plăcut să fii pe băncile școlii și să vânezi tot timpul informații noi. În ultimul timp mi-a lipsit viața de student, motiv pentru care m-am înscris la încă o facultate, pe care vreau să o urmez pentru propria mea plăcere și satisfacție personală (filosofia). Pentru că vreau, pur și simplu. Dintotdeauna mi-a plăcut să învăț și să aflu cât mai multe lucruri.

Cineva spunea că motivația de creștere este ceva ce caracterizează toate organismele vii. Când ceva nu mai crește, înseamnă că este mort. Așa e și la oameni și mă întristează să văd cum mulți se mulțumesc cu puțin, consideră că știu destul și că nu mai au nevoie să învețe nimic, se privează de anumite trăiri și experiențe. Cu alte cuvinte, rămân la fel.

Dacă am fost cândva amibe și mai târziu primate și am ajuns în stadiul în care suntem acum, înseamnă că datorăm ceva evoluției. Suntem datori, cred, ca oameni, să atingem cea mai înaltă treaptă de evoluție posibilă. Pentru că dacă nu mai creștem, nu mai învățăm, nu mai evoluăm, înseamnă că nu mai trăim.

duminică, 29 iulie 2012

Vechituri

Azi am făcut ordine printre lucruri și de fiecare dată când fac asta rămân surprinsă de câte nimicuri se adună. Păstrăm multe lucruri pentru că ne gândim că ne mai trebuie cândva sau pentru că ne este milă să le aruncăm. Ceea ce poate fi extrapolat și la alte situații, amintiri, oameni: adunăm lucruri care nu ne mai folosesc la nimic pentru că ne-am atașat de ele și ne este greu să renunțăm la ele.
      
Problema e că dacă aduni prea multe vechituri, locul se umple și nu mai ai unde să pui lucrurile noi.

luni, 18 iunie 2012

Libertatea

Libertatea a fost întotdeauna un ideal pentru indivizi. Toată lumea își dorește să aibă libertate: de gândire, libertate de acțiune, libertatea de a fi așa cum vrei. Doar că libertatea fie a fost prost înțeleasă (oamenii își fac rău unii altora), fie că unii nu știu ce să facă cu ea. Cred că din acest motiv multă lume acceptă să fie dominată, condusă de alții. Oamenii pot îndura și cele mai aspre condiții fără să clipească sau să pună la îndoială autoritatea. De ce? Pentru că o dată cu libertatea vine și o uriașă responsabilitate. Gândul că toată viața ta e în mâinile tale, că tu îi hotărăști cursul, că poți face tot ce vrei sau să fii tot ce vrei să fii nu e ușor de asimilat. A-ți asuma responsabilitatea e ceva foarte greu de făcut. E mult mai ușor să dai vina pe alții.

vineri, 1 iunie 2012

Am împlinit 3 ani!

Azi, 1 iunie, se împlinesc 3 ani de când am acest blog. Privind în urmă, îmi dau seama cât de mult m-am schimbat. În bine, zic eu. Mă bucur că am evoluat și sper ca acest lucru să nu se oprească niciodată. Sunt recunoascătoare pentru lecțiile pe care le-am învățat și pentru oamenii minunați pe care îi am în jurul meu. Vă urez tuturor să păstrați o parte din sufletul de copil în voi. De la copii învățăm ce înseamnă inocența, bucuria, învățăm cum să cerem ceea ce vrem. La mulți ani!

luni, 21 mai 2012

O lume frumoasă

Ieri am fost în parc. Mi-am luat o pungă de popcorn și m-am așezat pe bancă. Și m-am uitat în jur: era soare, bătea ușor vântul, oameni care își plimbau câinii, copii care se jucau, porumbeii, rațele de pe lac. Am avut așa o senzație de liniște și zâmbeam pur și simplu. Cred că au fost puține momentele în care efectiv am stat să contemplez. Poate artiștii de pe vremuri, strămoșii noștri și alți oameni mai ”înapoiați” știau să se bucure de natură și de ceea ce le oferă lumea. Azi când totul ni se prezintă sub formă de: șoc, teroare, pericol, catastrofă, dezastre, terorism etc. uităm să vedem ceea ce este frumos în jurul nostru. Și nu numai din jurul nostru, ci și din noi înșine. Da, lumea poate fi frumoasă. Depinde de fiecare dacă vrem să vedem și ce fel de ochelari purtăm.

luni, 30 aprilie 2012

Gânduri

Atâtea lucruri de făcut și așa de puțin timp pentru toate... Cred totuși că lucrurile care contează cu adevărat nu trebuie lăsate pe locul doi sau la voia întâmplării. Din aceste lucruri ne luăm energia și forța de a merge mai departe, din imaginea mentală a locului în care vrem să ajungem. Și poate că este mai important procesul, călătoria în sine, etapele prin care treci și lecțiile pe care le înveți decât destinația sau rezultatul. Eu visez la ziua în care o să pot face doar ce vreau eu și doar ce-mi place mie, fără să-mi pese de așteptările și standardele celorlalți. Și cred că ziua asta va veni în curând. I`m working on it.

duminică, 19 februarie 2012

Alte frici

Într-un articol de pe alt blog am scris despre frică. Cred că este un subiect inepuizabil. Câteodată mă apucă frica față de ce o să fie. Încotro mă îndrept? Oare merg unde trebuie? Mă sperie câteodată necunoscutul. Faptul că nu știu ce va fi mâine sau peste o lună; faptul că nu știu dacă va fi așa cum vreau să fie. Nu am nici o garanție, nici o siguranță că voi obține tot ce vreau. Dar ce garanții pot primi? Nici una. Oricum, prefer să merg înainte. Orice mișcare e mai bună decât să stai pe loc.

miercuri, 8 februarie 2012

Proiecție

Ce înseamnă proiecția? Este un mecanism de apărare. Adică, a arăta cu degetul la celălalt ca să nu te uiți la tine; a da vina pe ceilalți pentru eșecurile tale; a vrea ca ceilalți să facă ce tu nu ai fost în stare să faci sau să trăiască în locul tău viața pe care ai fi vrut tu să o trăiești.

Cred că multe suferințe, supărări și alte emoții (disfuncționale) ar putea fi evitate prin acceptarea unui simplu fapt:oamenii sunt diferiți. Pentru fiecare fericirea sau împlinirea personală înseamnă altceva. Dacă văd lucrurile altfel, dacă aleg un alt drum sau îmi doresc altceva decât ceilalți, nu înseamnă că sunt mai lipsit de valoare sau mai prost.

Vorba cântecului:”Fiecare are calea sa, în dimineața sa...”

miercuri, 1 februarie 2012

Provocarea lunii februarie

Ianuarie a trecut cu bine, pentru mine se anunță un an bun, cu multe obiective de îndeplinit și unele bifate deja.
Pentru luna februarie, am să-mi asum o altfel de provocare:






Așa că, o poză pe zi. Să vedem ce iese. Poate o să încep să observ lucruri la care nu eram atentă înainte.

duminică, 22 ianuarie 2012

Gânduri bune

De obicei scriam când nu mă aflam în cele mai bune momente, sau când mă nemulțumea ceva. Dar cred că și emoțiile pozitive trebuie împărtășite. Nu pot să spun că s-au întâmplat chestii spectaculoase, e pur și simplu o decizie de a vedea tot ce-i mai bun și a te bucura de lucrurile mărunte din fiecare zi. De multe ori mi s-a spus că sunt naivă și că am prea mare încredere în oameni; de fapt, este o chestiune de alegere, adică tu alegi ce vrei să vezi:partea bună din fiecare sau partea mai puțin frumoasă. Și cu toții le avem pe ambele, numai că depinde ce parte vrei să ți-o dezvolți. Eu mă bucur de fiecare om pe care îl întâlnesc, pentru că de la fiecare ai de învățat câte ceva: cineva este matur și îți dă sfaturi bune, cineva te face să râzi, cineva te face să te gândești la lucruri la care nu te-ai fi gândit, sau te face să-ți dai seama cum nu vrei să fii.
Dacă privești totul ca pe o lecție și ca pe un drum pe care îl ai de parcurs, totul e mult mai ușor. Așa cum mi-a zis cineva, adevărata bătălie e cu tine însuți/însăți, nu cu ceilalți din jurul tău.

duminică, 8 ianuarie 2012

Poezie și gânduri

NOI CÂNTĂREŢII LEPROŞI
Lucian Blaga

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât şi zăvorâte sunt cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mânile noastre,
În zadar cânii ni se închină,
suntem fără scăpare singuri în amiaza nopţii.
Prieteni, care staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise,
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singuratatea ne omoară.


Aceasta e poezia mea preferată a lui Lucian Blaga și reflectă cel mai bine un gând care mă lovește câteodată: suntem singuri. De oricâte lucruri am fi înconjurați, tot singuri suntem. Nimeni nu ne cunoaște mai bine, nimeni nu ne poate înțelege mai bine decat noi. Nimeni nu ne poate rezolva problemele, în afară de noi, nimeni nu poate trăi în locul nostru. Și nu avem unde să fugim de noi înșine. Și chiar dacă fugim, tot la noi trebuie să ne întoarcem.