joi, 20 septembrie 2012

Noroc sau alegeri?

Acum stăteam și lucram la un material și dintr-o dată m-a izbit un sentiment puternic de bucurie, recunoștință și poate multe altele amestecate. Mi-am dat seama cât sunt de norocoasă pentru că fac ceea ce-mi place și pentru că mi-am descoperit vocația. Stau și lucrez acum la ceva, pentru că vreau, pentru că e un proiect de-al meu și îl fac pentru că vreau eu, nu pentru că îmi cere cineva.

Încă de la liceu, spre anii terminali eram sigură că vreau psihologie. N-am avut nici cea mai mică urmă de îndoială. A fost singura facultate unde mi-am depus dosarul și acolo am și rămas. Nu aș face altă alegere pentru nimic în lume. Am vrut să fiu psiholog și într-un final am reușit. Chiar dacă a fost un drum greu până aici. Și probabil va fi și de-acum încolo. Dar sunt pregătită. Pentru că știu că muncesc pentru mine, aștept o nouă zi cu entuziasm, ideile îmi curg într-una și sper să am timpul fizic necesar pentru a le pune în practică pe toate.

Mă bucur că mi-am ascultat vocea interioară și am făcut ce-am crezut eu și nu ce mi-au recomandat alții, chiar dacă am ales poate o cale mai grea.

Cum am mai spus-o și altă dată nu e deloc ușor și confortabil să știi că toată viața ta e în mâinile tale și că numai de tine depinde unde ajungi. E o cale grea, dar îmi aduce un sentiment de împlinire ce nu se compară cu nimic în lume.

Fac ceea ce îmi place și sunt fericită. Punct!

duminică, 9 septembrie 2012

Nou


Acum ceva timp în urmă am hotărât să fac lucruri pe care de demult voiam să le fac, dar pe care nu le-am făcut pentru că nu am avut curaj. Sau să încerc lucruri noi, poate incomode la început, dar care să lase o amprentă asupra mea. Încerc să mă bucur de prezent, și să nu le las toate pe mai târziu. M-am săturat să tot amân fericirea din prezent pentru o fericire din viitor, care probabil că nu va veni niciodată. Timpul trece, și dacă n-ai profitat de el când ai avut ocazia, îți mai rămâne doar regretul.

De exemplu, în acest weekend am fost la un workshop de teatru. Am învățat ce înseamnă spontaneitatea, să fii tu însăți, să te manifești, fără să-ți treacă o mie de gânduri prin cap: oare fac bine? oare ce-o să creadă ceilalți? oare îmi iese? Trăirea a fost mult mai mult decât pot exprima acum. E unul dintre acele extrem de rare  momente în care efectiv te bucuri de situație. Te bucuri,și doar atât.

Am tras de mine în ultimul timp să merg spre zone nefamiliare, și nu îmi pare rău deloc. Când te învârți în cercul tău, cu aceeași oameni și faci același lucruri, crezi că asta e tot ce există. Dar dacă faci un pas în afară, îți dai seama că lumea  înseamnă mult mai mult decât ceea ce ai crezut tu. Pentru că până la urmă, asta contează: experiențele prin care treci și oamenii pe care îi cunoști. Când privești în urmă, nu te gândești la obiecte, case și mașini, ci la locurile pe unde ai umblat, oamenii pe care i-ai cunoscut, experiențele și stările pe care le-ai trăit, lucrurile pe care le-ai învățat, dacă ai râs, dacă ai plâns.

Orizontul e mare. E păcat să fim noi îngustați la minte și să trăim doar o bucățică mică de viață. Eu, cel puțin vreau o bucată mai mare.