Noroc sau alegeri?

Acum stăteam și lucram la un material și dintr-o dată m-a izbit un sentiment puternic de bucurie, recunoștință și poate multe altele amestecate. Mi-am dat seama cât sunt de norocoasă pentru că fac ceea ce-mi place și pentru că mi-am descoperit vocația. Stau și lucrez acum la ceva, pentru că vreau, pentru că e un proiect de-al meu și îl fac pentru că vreau eu, nu pentru că îmi cere cineva.

Încă de la liceu, spre anii terminali eram sigură că vreau psihologie. N-am avut nici cea mai mică urmă de îndoială. A fost singura facultate unde mi-am depus dosarul și acolo am și rămas. Nu aș face altă alegere pentru nimic în lume. Am vrut să fiu psiholog și într-un final am reușit. Chiar dacă a fost un drum greu până aici. Și probabil va fi și de-acum încolo. Dar sunt pregătită. Pentru că știu că muncesc pentru mine, aștept o nouă zi cu entuziasm, ideile îmi curg într-una și sper să am timpul fizic necesar pentru a le pune în practică pe toate.

Mă bucur că mi-am ascultat vocea interioară și am făcut ce-am crezut eu și nu ce mi-au recomandat alții, chiar dacă am ales poate o cale mai grea.

Cum am mai spus-o și altă dată nu e deloc ușor și confortabil să știi că toată viața ta e în mâinile tale și că numai de tine depinde unde ajungi. E o cale grea, dar îmi aduce un sentiment de împlinire ce nu se compară cu nimic în lume.

Fac ceea ce îmi place și sunt fericită. Punct!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La mare. Sau de ce-mi place Vama Veche

Despre infinit și... muci

Critic literar wannabe