miercuri, 31 mai 2017

Dacă viața mea ar fi o carte


Dacă viața mea ar fi o carte, cum ar fi ea? Ar fi o dramă, un roman polițist sau un roman de dragoste siropos? Ar fi o capodoperă, un bestseller sau o carte cu ale cărei foi să-ți învelești slănina?

 Ar fi o carte pe care ai recomanda-o și altora să o citească? Te-ar ține în suspans sau ar fi plictisitoare? Ar fi o carte care te-ar face să-ți pui întrebări existențiale sau o carte de citit pe plajă?

Cum ar arăta coperta? Ai citi-o pe autobus sau doar acasă când nu te vede nimeni?

Ai continua să o citești până la sfârșit sau ai abandona-o? Ai fi curios să citești sfârșitul ca să vezi cum se termină? Ar fi un volum sau mai multe volume?

S-ar putea face o ecranizare de succes după ea? Cartea ar fi mai bună decât filmul sau filmul ar fi mai bun decât cartea?

Just wondering .....

PS. Doar nu credeați că eu știu răspunsul la toate aceste întrebări.

marți, 30 mai 2017

Constatări


Am observat că este mai dificil să scriu din deplasare. Dacă nu sunt la biroul meu și nu scriu cu stiloul meu în caietul special pregătit pentru scris, nu merge. Când schimb mediul și am alte preocupări este dificil să mă concentrez pe scris.
De multe ori m-am întrebat cum merge activitatea aceasta: să scrii organizat, în fiecare zi, să îți propui un target de un anumit număr de cuvinte sau să scrii doar când ești inspirat?
Unele texte sunt seci și fără nici o valoare. Unele texte sunt poate ușor amuzante și puține texte sunt bune cu adevărat. Dar măcar e bine că ai de unde alege.
Sunt la jumătatea perioadei și e mai greu decât am crezut. Sunt zile când mintea mi-e goală și nu am nici o idee. Alteori mi se pare că am o idee bună, dar nu reușesc să o dezvolt la fel de mult pe cât aș vrea. Uneori mă simt inspirată și totul curge lin, fără să fiu nevoită să depun nici un efort.
O să merg mai departe și vedem ce iese.


luni, 29 mai 2017

Poezie


Roata morii se-nvârtește, țac țac țac
Șobolanul amețește, țac țac țac
Apa curge în rafale țac țac țac
Și rugina-i tot mai mare țac țac țac.

Adevărul e că azi nu prea am avut timp de scris, dar am improvizat :P  .
Prin aceste exerciții nu urmăresc doar să-mi dezvolt creativitatea ci și să-mi dezvolt perseverența, o calitate care e subdezvoltată la mine .

duminică, 28 mai 2017

Contemplare eșuată



Am mers să ascult liniștea. Din nefericire, boxele mergeau prea tare. În fața ochilor se desfășura un peisaj de vis. Puteai picta un tablou dacă reușeai să ignori gunoaiele de la margine. De ce omul reușește să strice totul pe oriunde merge?
Mă gândesc că ar trebui să merg la mall să-mi caut costum de baie. Săptămâna viitoare intenționez să merg la plajă.
Natura se răzbună și vrea să ne învețe o lecție.
Ninge ...

sâmbătă, 27 mai 2017

Schimbare de planuri


Este tristă. Rochia pe care și-a cumpărat-o anul trecut din Milano nu mai îi este bună. Așa se întâmplă dacă mănânci prea multă pizza și neglijezi sala.
- Ești frumoasă oricum, îi spune soțul care o iubește la fel de mult ca în prima zi. Ai putea foarte bine să nu pui nimic pe tine.
- Ai înnebunit? Nu vezi ce înnorat e afară? Parcă văd că iar o să toarne cu găleata și o să fie frig.
- Dar cine a zis că trebuie neapărat să ieșim din casă? Soțul îi aruncă o privire cu subînțeles.
- Ai perfectă dreptate. Decât să mă întâlnesc iar cu tâmpiții ăia, mai bine rămân și mă uit la Amurgul Pasiunii. Aștept de 20 de episoade să se sărute Guadalupe cu Jose Armando.

vineri, 26 mai 2017

Cea mai grea întrebare din lume


Cea mai grea întrebare pe care ți-o poate pune cineva nu este: ce este spațiul? ce este timpul? există viață după moarte? etc.

 Cea mai grea întrebare din lume este: ce (mai) faci?

Întotdeauna am fost pusă în dificultate de această întrebare. Ca să nu mai spun că mă enervează. Ce aș putea răspunde? Dacă mă întâlnesc cu cineva și mă întreabă asta îi răspund cu ce fac în momentul acela (adică merg pe stradă și mă întâlnesc cu tine), răspund cu ce (mai) fac în general - ceea ce e greu de cuprins în câteva secunde- sau răspund cu clasicul „bine”- care nu înseamnă absolut nimic. Pot răspunde cu „bine” când de fapt mă simt total opus, pot răspunde „bine” ca să trec mai departe la alt subiect de conversație. Oricum nu te apuci să-ți povestești viața în mijlocul străzii.

Ce înseamnă a face bine? Habar nu am . Este doar un cuvânt gol, care nu descrie nimic, nici un comportament, nici o stare emoțională. Dacă vrei să ai o conversație autentică mai bine sari peste această întrebare, pentru că la orice ai răspunde sunt șanse mari să nu reflecte starea de fapt.

În legătură cu celelalte subiecte, fiecare, de bine de rău are câte o părere. Sunt subiecte de dezbătut ore sau zile întregi. Dar încă nu am auzit pe nimeni să stea la o bere să filozofeze despre „Ce mai faci? ”, „Bine, tu?”

joi, 25 mai 2017

Lacustră - reinterpretată


Toarnă cu găleata. Pare că cerul s-a dezlănțuit asupra oamenilor. Dar eu nu aud materia plângând ca Bacovia. O aud distrându-se pe seama noastră: „Luați de-aici, oameni proști!”, „Ia mai pierdeți câte o oră în trafic!”

Ne provoacă să ne înjurăm unii pe alții și râde de noi. Se întâmplă astfel doar în cazul
în care ne aventurăm să ieșim afară. În timp ce copiii sar prin bălți și se joacă în noroi, noi ne baricadăm înăuntru și ne plângem de milă: „Vai ce vreme nașpa”, „Iar plouă”.

Mama natură își mai ia o pungă de popcorn și așteaptă să înceapă episodul următor.

miercuri, 24 mai 2017

Lampa inutilă


O pisică neagră i-a tăiat calea Irinei în timp ce mergea la ședința de departament. Trebuia să prezinte situația vânzărilor din al doilea trimestru. Era în scădere față de luna trecută, iar obiectivele ei nu erau atinse. Avea demisia scrisă într-un plic, pe care era pregătită să îl predea, dacă era cazul.
- Of, nimic nu-mi merge bine în ultima perioadă! oftă ea. Și pisica asta e un semn că toate o să se prăbușească în capul meu.
A mai făcut câțiva pași și s-a împiedecat de un obiect ciudat care s-a rostogolit pe jos.
- Nu știam ce-mi lipsește acum, să-mi rup gâtul. Ce-i drăcia asta?
Se pare că era o lampă, care arăta ca în poveștile cu Alladin.
- Hmmm, oare ce ce întâmplă dacă o frec? O fi ieșind vreun duh din ea care să-mi îndeplinească toate dorințele?
Irina a frecat lampa minute în șir.... Și....
Nu s-a întâmplat nimic.
- Eh, asta este! Se pare că va trebui să-mi îndeplinesc singură dorințele.

marți, 23 mai 2017

Revedere


Au trecut anii dar prietenia a rămas. Credea că va întârzia, dar semaforul s-a făcut repede verde. A ieșit cu ele la o terasă. N-a mai fost înconjurată demult de atâta lume. Au vorbit chestii normale și chestii ciudate ore în șir. S-a bucurat că s-a revăzut cu prietenele ei și a ignorat total mirosul de canal care se simțea în aer.

luni, 22 mai 2017

Perpetuarea speciei


Doi purici au sărit o pe un om.
-Pfoai ce mă plictisesc. Hai să-l terminăm psihic pe ăsta.
-Hai. Urcă-te și plimbă-te pe spate și eu merg pe cap.
- Auzi, știi ceva? Am o idee și mai bună.
- Ia spune.
- Păi dacă ne înmulțim o să-i putem invada fiecare parte a corpului.
- Vai dragă, dar ești genială.
- Știu dragă. Acuma lasă vorba și treci la treabă.

duminică, 21 mai 2017

Nimic


Sunt obosită. Mi se închid ochii. Oricât aș scotoci în străfundurile ființei, nu găsesc nici o urmă de inspirație. Nu am nici o idee genială, nici măcar amuzantă, e gol. Cum e să scrii despre nimic? Cum să faci din nimic ceva? Suntem noi ființe inteligente, bla bla bla, dar se pare că de multe ori trupul ne domină. Dacă el nu e în stare de funcționare se pare că nici mintea nu este.

 Aș putea face un experiment să văd ce factori potențează creativitatea. Oboseala sigur nu e unul dintre ele.

sâmbătă, 20 mai 2017

Misterul nu mai e ce-a fost


Oul sfârâia în tigaie. Și-a făcut o salată de ardei roșii. Vântul foșnea ușor frunzele copacilor. După ce va lua masa va trebui să se uite puțin peste draftul testamentului redactat de notar.

 Acest testament reprezintă ultima lui voință. A hotărât să lase diamantele fiului bibliotecarului. Măcar așa era împăcat cu gândul că vor ajunge într-un loc potrivit unde chiar era nevoie de ele și puteau face o diferență în viața unei persoane.  Dar în caz că se răzgândea, ultima lui voință putea fi modificată.

După ce mănâncă își recitește testamentul și decide că e în regulă. Se pregătește să meargă la notar pentru a-l autentifica. Iese din casă, face câțiva pași și își amintește că și-a uitat umbrela. Însă nu va mai apuca să se întoarcă acasă. Ghiță Africanu, șeful clanului Drujbă i-a tăiat gâtul dintr-o singură mișcare.

Șeful celei mai mari grupări de hoți de bijuterii era cu ochii pe el de mult timp și își dorea bineînțeles diamantele. Credea că va da lovitura cu acest jaf, dar efortul lui a fost inutil. Omul prevăzător nu și-a lăsat diamantele în casă, ci le-a pus în pod, ascunse în cutia în care-și ținea bradul  artificial de Crăciun. Poliția era pe urmele lui Ghiță Africanu de mult timp și a fost repede trecut pe lista principală de suspecți. A fost prins și a primit 20 de ani de închisoare.
Plictisitor! Filmele cu detectivi nu mai sunt ce erau odată. Putem sforăi liniștiți în continuare.

vineri, 19 mai 2017

La poștă



O cetățeană responsabilă a republicii a mers la poștă pentru a expedia declarația fiscală cu veniturile realizate în anul anterior. Trebuia să o trimită prin poștă cu confirmare de primire, deoarece își desfășura activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu.
- Bună ziua. Un plic A 4 vă rog.
- Nu avem plicuri.
- Dar de care aveți?
- Nu avem deloc plicuri. Încercați la papetărie. Sau mai este un alt oficiu poștal pe strada cealaltă.
 Mintea îi îngheață și orice conversație devine imposibilă. Era incapabilă să articuleze vreun cuvânt. Cum naiba să nu aibă plicuri?Te-ai fi așteptat ca la poștă să existe plicuri de vânzare, dat fiind faptul că oamenii expediază scrisori. Mai era o oră până la închidere și nu mai avea timp să umble aiurea căutând papetării și alte oficii poștale.
Așa că o să trimită luni, dar o să fie prevăzătoare și o să-și cumpere plicul de dinainte ca să nu aibă surprize. Ca și cum ai merge la alimentară să cumperi mere și ar trebui să mergi cu merele de-acasă pentru că la raionul legume- fructe nu există legume și fructe de vânzare.
Orice asemănare cu realitatea este cât se poate de exactă.

joi, 18 mai 2017

Dialog


Două prietene se întâlnesc pe stradă.
- Hello, dragă. Ce mai faci? Hai să te pup.
- Plutesc pe o barcă fragilă în furtunile haosului.
- Hăă? Adică? Eu nu văd nici o barcă. Și mergi normal, nu plutești.
- Dragă, era un citat. Și oricum, vorbeam metaforic.
- Adică?
- Adică am folosit cuvinte cu alt înțeles decât cel pe care-l au de fapt.
- Și de ce să te complici? Adică nu mai bine spui direct, cu cuvinte normale, ce vrei să spui?
- Ba da, aș fi putut, dar am ales să n-o fac.
- De ce?
- De-aia. Și tu ce mai faci?
- Bine dragă, mă duc la manichiură. Cred că-mi pun gel. Dar nu știu ce model să-mi fac. N-ai nici o idee?
- Nu.
- Vai dragă ce rea ești! Nu prea ai chef de vorbă!
- Ți se pare.
- Whatever. Hai până la mall să bem o cafea.
- Și de ce nu putem bea în altă parte?
- Pentru acolo e salonul de mani.
- Mani ce?
- Manichiură dragă. Of, nu știi nimic!
- Așa e, știu că nu știu nimic.
- Și după ce terminăm cafeaua, eu merg la unghii. Ce zici?
- No bine, hai să mergem.

V-ați așteptat să se întâmple ceva spectaculos? Ghinion :))

miercuri, 17 mai 2017

Cum ar fi dacă?


Cum ar fi dacă lumea și-ar schimba sensul?  Dacă obiectele pe care le folosim și-ar schimba înțelesul și utilitatea? Dacă mi-aș pune sare în cafea în loc de zahăr? Dacă iubirea ar fi ură și ura iubire? Dacă absurdul ar deveni realitate? Dacă mi-aș încălzi mâncarea în frigider și aș scoate cuburi de gheață din cuptorul cu microunde?
 De ce nu? Ce ne-ar împiedica să întoarcem totul cu susul în jos? Noi am dat înțelesul pe care l-am dat tuturor lucrurilor și ne-am construit lumea după mintea noastră.
Asta ar însemna că dacă aș vrea să-mi construiesc altă lume ar trebui să fie ușor. Dar e de speriat să iei totul de la început și să înveți iar fiecare sens. Era mai bine așa cum era înainte.

PS. Se pare că iar am ajuns să filosofez, dar în ultimele 2 povești pe care le-am scris personajele principale mor. Cred că am o problemă :))) O să încerc să scriu ceva mai vesel, roz și pufos :P
Pe mâine!

marți, 16 mai 2017

Moartea-n vacanță


Moartea savura o vată de zahăr (deși nu avea nici un sens, pentru că nu avea nevoie de mâncare sau dulciuri).
Cu coasa sprijinită pe bancă, făcea reflecții filozofice: „Oamenii vorbesc despre condiția umană, dar condiția mea care este?”
Își căuta următoarele victime.
„Hmm, ăla în cămașă gri trebuie să se însoare, să-și facă un credit pentru casă și mașină. Ar fi prea simplu să scape așa de repede. Deci îl las să trăiască 89 de ani și 234 de zile. Iar cotoroanța aia care își târăște picioarele ar face multă lume fericită dacă ar pleca. Ia să mai stea puțin, să le toace nervii. Muhaha :))”

„De ce? Că așa vreau eu. Parcă nici n-am chef să lucrez astăzi”.

„Încep să mă plictisesc să tot fac același lucru de mii de ani. Oare n-ar trebui să-mi caut altceva? Dar cine m-ar lua la vârsta mea? Ce știu eu să fac în afară de a-i duce pe alții la disperare?
Știu! Mă pricep să bat coasa și să ascut cuțite. Ar trebui să aplic la o fierărie. Dar dacă o să mă considere supra-calificată și nu o să mă accepte? Poate mă acceptă într-un internship, chiar și neplătit. Eu nu am nevoi. Nu știu cum e să-ți trebuiască ceva și să nu poți trăi fără.”

„Oricum e clar că trebuie să fac o schimbare. Nu mai sunt așa productivă cum eram la început.Nu mi-am mai atins targetul de 17835 de ani. Of, of, iar nu o să primesc bonusul de Paști. Ce să faci, n-ai ce să faci!”

luni, 15 mai 2017

30 days challenge

Recitind postări vechi, mă mir și îmi zic „vai câte tâmpenii am putut scrie”. Dar e firesc să vezi lucrurile altfel la 29 de ani decât la 20.
Și am mai observat un lucru: am talentul remarcabil de a mă învârti în cerc. Într-un fel sau altul, am aceleași probleme și mă preocupă aceleași lucruri. La unele întrebări poate pot răspunde mai bine, la altele tot nu am găsit răspunsuri.

În fine...

Am considerat întotdeauna că mă exprim mai bine în scris decât verbal. Când scriu, aleg eu să o fac, pentru că așa simt. De vorbit nu întotdeauna am chef. Întotdeauna am preferat să ascult mai mult decât să vorbesc. Mi s-a zis de multe ori că sunt tăcută, dar sincer, nici nu-mi pasă. De când mă știu, scrisul a fost cea mai bună modalitate de exprimare pentru mine, atât ca să-mi exprim gândurile și emoțiile, cât și ca să mă observ pe mine.

Căutam să fac o introducere pentru ce va urma de acum încolo și nu știam cum să o fac și am găsit această postare nefinalizată și s-a potrivit perfect. De fiecare dată când am dubii, când nu știu ce să fac sau încotro să merg, scrisul rămâne aici de fiecare dată. E ceva ce rămâne al meu, sau pentru mine, orice ar fi.

Întotdeauna am considerat că nu pot scrie decât despre ceea ce văd sau ceea ce simt. Nu consideram că aș putea inventa o poveste cap-coadă cu acțiune, personaje ș.a.m.d.

Dar am hotărât să-i dau și imaginației mele o șansă, să învăț cum să o dezvolt. Așa că m-am înscris la un curs de creative writing. Ține câteva săptămâni, nu știu care o să fie rezultatul final, dar nici nu am așteptări.

Mi-am dat singură o provocare. Să scriu ceva, orice ar fi, în fiecare zi, timp de treizeci de zile. Acum sunt hotărâtă să mă țin de asta, mai ales că mi-am luat un angajament în public :P

Am hotărât să mă folosesc de acest blog, dacă tot era aici și să-mi las imaginația să-mi zburde liberă prin nori. O să fie probabil alt stil decât ce scriam până acum.

Eu le consider exerciții sau încercări și vă rog să le priviți ca atare.
Ne vedem mâine :)

marți, 9 mai 2017

Frica de întuneric


Oricărui copil îi este frică de întuneric la un moment dat.

De unde vine întunericul? Ce e așa înfricoșător la întuneric? Faptul că nu vezi ce se ascunde acolo. Poate fi orice sau poate fi nimic.