Vocile mele

De obicei scriam când nu mă aflam în cele mai bune momente, sau când mă nemulțumea ceva. Dar cred că și emoțiile pozitive trebuie împărtășite. Nu pot să spun că s-au întâmplat chestii spectaculoase, e pur și simplu o decizie de a vedea tot ce-i mai bun și a te bucura de lucrurile mărunte din fiecare zi. De multe ori mi s-a spus că sunt naivă și că am prea mare încredere în oameni; de fapt, este o chestiune de alegere, adică tu alegi ce vrei să vezi:partea bună din fiecare sau partea mai puțin frumoasă. Și cu toții le avem pe ambele, numai că depinde ce parte vrei să ți-o dezvolți. Eu mă bucur de fiecare om pe care îl întâlnesc, pentru că de la fiecare ai de învățat câte ceva: cineva este matur și îți dă sfaturi bune, cineva te face să râzi, cineva te face să te gândești la lucruri la care nu te-ai fi gândit, sau te face să-ți dai seama cum nu vrei să fii. Dacă privești totul ca pe o lecție și ca pe un drum pe care îl ai de parcurs, totul e mult mai ușor. Așa cum mi-a zis cineva, adevăr

NOI CÂNTĂREŢII LEPROŞI Lucian Blaga Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac. Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecăm capetele în şi mai mare tristeţe. Pentru noi cerul e zăvorât şi zăvorâte sunt cetăţile. În zadar căprioarele beau apă din mânile noastre, În zadar cânii ni se închină, suntem fără scăpare singuri în amiaza nopţii. Prieteni, care staţi lângă mine, încălziţi-vă lutul cu vin, desfaceţi-vă privirile peste lucruri. Noi suntem numai purtători de cântec pe la porţi închise, dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu aici unde astăzi singuratatea ne omoară. Aceasta e poezia mea preferată a lui Lucian Blaga și reflectă cel mai bine un gând care mă lovește câteodată: suntem singuri. De oricâte lucruri am fi înconjurați, tot singuri suntem. Nimeni nu ne cunoaște mai bine, nimeni nu ne poate înțelege mai bine decat noi. Nimeni nu ne poate rezolva problemele, în afară de noi, nimeni nu poate trăi în locul