Vocile mele

  După cum am scris într-o postare anterioară, mi s-a părut că este o idee bună să fac o serie de postări numită  Ieșirea din languishing,  pentru că este o stare ce pare că a cuprins multă lume. Un mic reminder, ce este  languishing : languishing  este  o formă de stagnare psihologică: o diminuare a energiei emoționale, scăderea motivației și sentimentul persistent că viața își pierde claritatea și vitalitatea.  Nu există neapărat simptome clinice, ci mai degrabă o eroziune lentă a resurselor psihologice ale individului. Când ești în  languishing , pierderea contactului cu dorințele, cu plăcerea și cu direcția personală este foarte frecventă. Nu e un semn că „e ceva în neregulă cu tine”, ci un indicator că sistemul tău psihologic funcționează pe modul de conservare a energiei. Această serie va cuprinde câteva  direcții validate în literatură  care te pot ajuta să te redescoperi treptat — nu prin introspecție forțată, ci prin micro-exper...

 În fiecare an, în data de 9 decembrie, mama îmi spune aceeași poveste: că era zăpadă și foarte frig, ea trebuia să ajungă la spital și nu pornea mașina. Dar sora ei care era asistentă medicală a trimis ambulanța și multe ore mai târziu am apărut eu. Vorba cântecului, “came to this world by caesarean section”. Ce nu-mi place e că nu știu exact ora nașterii și nu-mi pot calcula toate chestiile mai de finețe de la horoscop, dar aproximez ora 18:00. Anyway, happy birthday to me și mâine la mulți ani lui Brian Molko. Cred că doar un Săgetător cu depresie putea să scrie versuri și să cânte așa cum o face el. Burger Queen lyrics: ”Slightly bemused by his lack of direction Hey you, hey you Came to this world by caesarean section Hey you, hey you Chooses his clothes to match his pallid complexion Hey you, hey you Now it takes him all day just to get an erection Hey you Things aren’t what they seem Makes no sense at all Things aren’t what they seem Makes no sense at all Goes out to cruise a...

De ce blog? 1. Pentru ca pot. 2. Pentru ca asa am avut chef. 3. Pentru ca fiu si eu in rand cu "lumea civilizata" si sa tin p asul cu progresul tehnologiei( by the way e tare greu, ca ma chinui de 1 ora sa incarc 2 poze si am renuntat, las numai una). 4. Pentru ca sa ma exprim (" exprimare libera, ating si rup coarda sensibila"), nu sa vorbesc ...

Se apropie cu pași repezi perioada aceea din an când oamenii își fac bilanțuri și își stabilesc rezoluții pentru anul următor (după ce supraviețuiesc alergăturii de sărbători). Eu am renunțat demult (de câțiva ani) să-mi mai pun obiective. De când am copii, mi-am dat seama că-i cam degeaba; poți tu să-ți faci planuri mărețe și hop vine o răceală, o enterocolită, o varicelă, o bronșită, laringită sau alte -ite, că se duc naibii toate planurile tale (Cred că am rămas cu sechele de când am ratat concertul Imagine Dragons din Cluj, m-am îmbolnăvit și a trebuit să-mi vând biletul). Sau e de ajuns o noapte nedormită ca să nu mai poți funcționa eficient. Cred ca am involuat la stadiul de amibă, fiindcă singura mea dorință în ultimii doi ani a fost să dorm o noapte întreagă, cap-coadă, fără treziri. Încă mă întreb dacă o să vină ziua asta vreodată (sau mai bine spus, noaptea). Problema e că atunci când nu ai nici o țintă, nu ajungi nicăieri. Sună clișeic, dar așa e. Însă momentan mă simt așa ...

În urmă cu câțiva ani, apăruse un text care a făcut multă vâlvă la momentul respectiv: “Average American Works More Than The Average Medieval Peasant”.  Lucrarea originală este aceasta: The Overworked American: The Unexpected Decline Of Leisure, de Juliet Schor, iar aici și aici găsești expusă pe scurt ideea cărții.  Concluzia era că americanii lucrează mai multe ore și au mai puține zile libere decât țăranii medievali. Cum așa?  Erau multe sărbători religioase obligatorii impuse de Biserica catolică, duminica nu se lucra, erau multe festivaluri, perioade de repaos, și deși se muncea mult, munca era adesea întreruptă de pauze numeroase și chiar de sieste după-amiaza. Astfel, țăranii ajungeau să aibă între 8 săptămâni și chiar jumătate de an de zile libere anual.  În contrast, omul modern are un ritm al vieții mai alert, lucrează multe ore și de multe ori renunță la concediu.  Chiar dacă articolul se referă la populația americană, cred că e general- valabil....

 Vorba cântecului: “N-am plecat, deci nu mă-ntorc”. De când mi-am mutat catrafusele pe Substack, nu am mai făcut nici o postare. Fiecare idee mi se părea stupidă. Am început și am șters de câteva ori pentru că îmi ziceam: “Pe cine interesează prostia asta?”. Așa cum am scris cu altă ocazie, acum mă autocenzurez mai mult, nu numai în scris, dar și în alte aspecte. Învârt totul pe toate părțile până când ajung să nu mai fac nimic. A trebuit să fac un pas în spate și să mă gândesc: Ce reprezintă de fapt Vocile mele? De ce fac asta?  Am început început blogul în 1iunie 2009. Pe atunci eram studentă în anul 3 la psihologie. Nu știu ce m-a apucat într-o noapte, dar l-am făcut. (Pe atunci aveam ritmul circadian dat peste cap, dormeam ziua și stăteam trează noaptea. Nici nu puteam să mă apuc de învățat până nu se întuneca. Și gândurile se plimbă altfel noaptea, sunt mai puternice, mai sâcâitoare.)  Voiam să fie un spațiu în care să mă exprim liber, să las gândurile să zburde. Și ...