Vocile mele

 O să fac o serie intitulată Inspirate de Marin Sorescu. Așa cum am scris altădată, anul acesta mi-am dat sarcina de a citi toată opera lui Marin Sorescu în ordine cronologică. Cum e și firesc, atunci când îi citești pe alții, te lovește inspirația și pe tine. So, here we go: Cum să scrii o poezie Fă o alăturare de cuvinte care în mod normal n-ar avea ce să caute împreună, de exemplu: măr cu fier-beton, casetofon și salată de boeuf. Așa, toată lumea o să se întrebe “Ce a vrut să spună poetul?”, iar tu o să pari deștept pentru că nu o să te înțeleagă nimeni. Scrie despre natură și fenomene ale naturii ( munți, ape, copaci, păduri, ploaie, vânt, furtună, caniculă etc). Nu prea am văzut poeți români care să scrie despre mare. Oare de ce? Sau poate stau eu prost cu cultura generală. Oricum între codru și mare, întotdeauna o să câștige codrul. Apoi scrie despre timp: cum trece timpul, cum încerci tu să păcălești timpul, să-l oprești, să te întorci în timp. Oare aici intră și moartea, sau e

 E o așa mare diferență între ce este în capul meu și ce iese în afară; Între ce vreau să fac și ce fac; Între ceea ce spun sau nu spun dar aș fi vrut să spun de fapt. E o așa mare diferență între ceea ce vreau să fiu și ceea ce sunt de fapt… între vis și realitate.  PS. Cu riscul de a strica această atmosferă poetică, nu mă pot abține să nu citez niște versuri de la Paraziții: “Nu știu ce-ai în cap, probabil am să ți-l sparg să aflu”  😀

 Știți vorba aia ai grijă ce-ți dorești că poate se întâmplă? Well, exact asta am pățit și eu. Ca orice mamă obosită îmi doream să iau o pauză, să stau să dorm, să mă odihnesc. Și exact asta mi s-a întâmplat: m-am odihnit, n-a trebuit să fac curat, n-a trebuit să gătesc pentru că îmi aduceau alții de mâncare. Dar cum s-a întâmplat asta? Am fost internată cu cel mic care a avut o enterocolită.  Se pare că universul are funny ways să-ți îndeplinească dorințele. În toate literaturile despre manifestare, îndeplinirea dorințelor ș.a.m.d. se spune că trebuie să ai stabilită clară intenția, nu? Ei bine, eu am fost foarte clară cu ce mi-am dorit, doar că îmi dau seama că trebuia să fiu mai specifică cu privire la modalitatea de obținere a acelui lucru.  Cum era glumița aceea “ I always wanted to be somebody. Now I realize I should have been more specifc”.

 Cred că aceasta a fost tema săptămânii la mine: cum să fac să am timp și pentru ceea ce-mi place, nu numai pentru ce trebuie făcut. Întotdeauna la sfârșitul zilei rămâne prea puțin timp pentru a face ce-ți place, pentru că în majoritatea timpului faci ce trebuie făcut. Dacă mai ești și femeie și mamă, bineînțeles că este de așteptat să ai grijă de ceilalți în primul rând.  Da, știm cu toții teoria: “put yourself first”, “You can’t pour from an empty cup” și alte ziceri de-astea înțelepte. Practica e mai grea. Am un minim nenegociabil: zilnic o meditație preferabil la începutul zilei, dacă nu și seara înainte de culcare. Cafeaua de dimineață băută în liniște fără să mă deranjeze nimeni. Iar acum am adăugat minim o postare pe săptămână. La sfârșitul zilei “trebuie” să știu că am făcut măcar ceva pentru mine.  Câteodată trebuie să te forțezi să te pui în acel context care să-ți favorizeze comportamentul dorit. De aceea fac parte din 2 grupuri, unul de meditație și unul de scris pe care l