Inspirate de Marin Sorescu: Cum să scrii o poezie

 O să fac o serie intitulată Inspirate de Marin Sorescu. Așa cum am scris altădată, anul acesta mi-am dat sarcina de a citi toată opera lui Marin Sorescu în ordine cronologică. Cum e și firesc, atunci când îi citești pe alții, te lovește inspirația și pe tine. So, here we go:

Cum să scrii o poezie

Fă o alăturare de cuvinte care în mod normal n-ar avea ce să caute împreună, de exemplu: măr cu fier-beton, casetofon și salată de boeuf. Așa, toată lumea o să se întrebe “Ce a vrut să spună poetul?”, iar tu o să pari deștept pentru că nu o să te înțeleagă nimeni.

Scrie despre natură și fenomene ale naturii ( munți, ape, copaci, păduri, ploaie, vânt, furtună, caniculă etc). Nu prea am văzut poeți români care să scrie despre mare. Oare de ce? Sau poate stau eu prost cu cultura generală. Oricum între codru și mare, întotdeauna o să câștige codrul.

Apoi scrie despre timp: cum trece timpul, cum încerci tu să păcălești timpul, să-l oprești, să te întorci în timp. Oare aici intră și moartea, sau e un subiect diferit? Sau timp = moarte?

Bineînțeles, trebuie neapărat să scrii despre dragoste: ai iubit-o, te-a părăsit, a ales pe altcineva sau te-a ignorat total. Poveștile de dragoste fericite nu sunt un subiect bun de poezie. Suferința din dragoste, o da, cu cât mai multă, cu atât mai bine. 

Scrie despre tine: cât de mult suferi ( în afară de suferința din dragoste există n alte suferințe cu diferite subiecte, intensități și profunzimi), cât ești tu de special și toate relele din lume ți se întâmplă doar ție.

Scrie despre Dumnezeu: cum dirijează El totul acolo de sus, iar pe tine te ignoră.

Și nu în ultimul rând, fă mișto de ceilalți poeți. Nimeni nu este așa de talentat ca tine.