Vocile mele

Writer's block  Am citit un articol foarte bun pe Reedsy despre writer’s block, ce este și cum se poate contracara.  Las aici articolul original. O să fac un scurt rezumat. Blocajul scriitorilor este o provocare în procesul creativ care cauzează stagnarea în scris; nu mai ai idei și nu mai poți genera material nou. Afectează pe oricine, de la începători până la autori consacrați și poate dura de la câteva ore până la câțiva ani. Printre cauzele cele mai des întâlnite ale writer’s block sunt: Lipsa motivației Soluția: Scrie despre ceva care te interesează cu adevărat. Nu ai idei Soluția: Adună material și lasă ideile să se “coacă” în mintea ta. Pui la îndoială calitatea muncii tale, ești perfecționist Soluția: Continuă să scrii. Este nevoie de timp și de exercițiu ca să ajungi la nivelul scriitorilor pe care îi admiri. Chiar și ei se mai simt impostori câteodată. Problemele din viața de zi cu zi îți stau în cale (aici mă regăsesc și eu în mare parte): sarcinile zilnice, mersul l

 Citisem ieri un articol despre scriitoarea Danielle Steel unde am aflat că până acum are 179 de cărți publicate. Și are 9 copii. Și eu mă plâng cu doi copii că mi-e greu să fac o postare săptămânală pe blog. Pff! Care credeți că este secretul reușitei ei? Răspunsul: AUTODISCIPLINA. Shocking, nu? Se menționează în articol că are următorul moto în biroul ei: “Nu există miracole. Există doar disciplină”. Apoi mai spune că:  “Moartă sau vie, fie soare, fie nu, mă duc la birou şi îmi fac treaba. Uneori, termin o carte dimineaţă, iar până seara încep un nou proiect.” “Muncesc încontinuu. Cu cât te ţii mai departe de material, cu atât devine mai dificil. Este mult mai bine să te forţezi să termini 30 de pagini dintr-o suflare, pe care le poţi corecta mai târziu, decât să nu faci nimic”. Asta am observat și eu: cu cât lași să treacă mai mult timp, cu atât e mai greu să te reapuci. Am avut și eu o fază de genul săptămânile trecute, în care orice subiect mi se părea irelevant. Parcă nimic nu me

 O să fac o serie intitulată Inspirate de Marin Sorescu. Așa cum am scris altădată, anul acesta mi-am dat sarcina de a citi toată opera lui Marin Sorescu în ordine cronologică. Cum e și firesc, atunci când îi citești pe alții, te lovește inspirația și pe tine. So, here we go: Cum să scrii o poezie Fă o alăturare de cuvinte care în mod normal n-ar avea ce să caute împreună, de exemplu: măr cu fier-beton, casetofon și salată de boeuf. Așa, toată lumea o să se întrebe “Ce a vrut să spună poetul?”, iar tu o să pari deștept pentru că nu o să te înțeleagă nimeni. Scrie despre natură și fenomene ale naturii ( munți, ape, copaci, păduri, ploaie, vânt, furtună, caniculă etc). Nu prea am văzut poeți români care să scrie despre mare. Oare de ce? Sau poate stau eu prost cu cultura generală. Oricum între codru și mare, întotdeauna o să câștige codrul. Apoi scrie despre timp: cum trece timpul, cum încerci tu să păcălești timpul, să-l oprești, să te întorci în timp. Oare aici intră și moartea, sau e

 E o așa mare diferență între ce este în capul meu și ce iese în afară; Între ce vreau să fac și ce fac; Între ceea ce spun sau nu spun dar aș fi vrut să spun de fapt. E o așa mare diferență între ceea ce vreau să fiu și ceea ce sunt de fapt… între vis și realitate.  PS. Cu riscul de a strica această atmosferă poetică, nu mă pot abține să nu citez niște versuri de la Paraziții: “Nu știu ce-ai în cap, probabil am să ți-l sparg să aflu”  😀

 Știți vorba aia ai grijă ce-ți dorești că poate se întâmplă? Well, exact asta am pățit și eu. Ca orice mamă obosită îmi doream să iau o pauză, să stau să dorm, să mă odihnesc. Și exact asta mi s-a întâmplat: m-am odihnit, n-a trebuit să fac curat, n-a trebuit să gătesc pentru că îmi aduceau alții de mâncare. Dar cum s-a întâmplat asta? Am fost internată cu cel mic care a avut o enterocolită.  Se pare că universul are funny ways să-ți îndeplinească dorințele. În toate literaturile despre manifestare, îndeplinirea dorințelor ș.a.m.d. se spune că trebuie să ai stabilită clară intenția, nu? Ei bine, eu am fost foarte clară cu ce mi-am dorit, doar că îmi dau seama că trebuia să fiu mai specifică cu privire la modalitatea de obținere a acelui lucru.  Cum era glumița aceea “ I always wanted to be somebody. Now I realize I should have been more specifc”.

 Cred că aceasta a fost tema săptămânii la mine: cum să fac să am timp și pentru ceea ce-mi place, nu numai pentru ce trebuie făcut. Întotdeauna la sfârșitul zilei rămâne prea puțin timp pentru a face ce-ți place, pentru că în majoritatea timpului faci ce trebuie făcut. Dacă mai ești și femeie și mamă, bineînțeles că este de așteptat să ai grijă de ceilalți în primul rând.  Da, știm cu toții teoria: “put yourself first”, “You can’t pour from an empty cup” și alte ziceri de-astea înțelepte. Practica e mai grea. Am un minim nenegociabil: zilnic o meditație preferabil la începutul zilei, dacă nu și seara înainte de culcare. Cafeaua de dimineață băută în liniște fără să mă deranjeze nimeni. Iar acum am adăugat minim o postare pe săptămână. La sfârșitul zilei “trebuie” să știu că am făcut măcar ceva pentru mine.  Câteodată trebuie să te forțezi să te pui în acel context care să-ți favorizeze comportamentul dorit. De aceea fac parte din 2 grupuri, unul de meditație și unul de scris pe care l

 De obicei, oamenii când se gândesc la infinit, au în minte simbolul acela cu cifra 8 întoarsă; sau poate îl asociază cu coloana lui Brâncuși; sau mai era citatul acela, parcă din Einstein, că există doar 2 lucruri infinite, universul și prostia umană (citez din memorie). Ei bine, eu mai nou, când mă gândesc la infinit, mă gândesc la muci.  Câți muci mai pot exista într-un om? Câââți? Sufli, tot sufli și nu se mai termină niciodată. Parcă am descoperit izvorul infinit al mucilor. Îmi pare rău pentru această metaforă ușor forțată, dar trebuia neapărat să scriu chestia asta, era în mine demult și trebuia s-o împărtășesc. Cine știe, poate îi inspir și pe alții să facă asocieri noi.

 Am tot amânat începerea proiectului personal cu Marin Sorescu, pentru că eu am niște fixuri, și trebuie să fie aliniate toate planetele ca să încep eu ceva, și cum a ieșit și Mercur din retrograd, numai bine m-am apucat de treabă. A trebuit să-mi iau un caiet fancy și niște pixuri fancy să le am la îndemână.  De ce?  Pentru că s-a întâmplat exact ce mă așteptam: știam că apucându-mă de citit, o să-mi vină și mie pofta/inspirația de a scrie. Nici nu am terminat bine de citit jumătate de carte, că a și ieșit o poezie (bineînțeles în stilul lui Marin Sorescu).  În volumul său de debut, Singur printre poeți (1964), are ca motto un citat din I.L. Caragiale: „Cel mai greu lucru pentru un român care știe citi e să nu scrie”. Mi-am amintit de ce îmi place așa de mult acest poet: pentru că e regele parodiilor (las mai jos un exemplu), pentru că știe să spună lucruri serioase folosind umorul, pentru că are un stil aparte de a face artă din cuvinte banale, sau cum zice George Călinescu (nu-mi vi

 Nu știam ce titlu să aleg, pentru că vreau să vorbesc despre 2 lucruri și sunt legate între ele. 1. Reading challenge De nșpe mii de ani îmi tot pun reading challenge pe Goodreads 100 de cărți pe an. Bineînțeles că nu am reușit niciodată să ating acel target. Nu am inclus niciodată la numărătoare cărțile pe care le-am citit on-line, ebookurile sau cărțile în format pdf. Pentru mine cartea “adevărată” e aceea pe care o țin în mână. Pare greu, însă nu e imposibil de atins, dacă aș citi în medie 2 cărți pe săptămână. Doar timp să fie.  Așa că m-am gândit la un mic truc: să citesc mai multe cărți de poezie. E ceva ce îmi place și am neglijat în ultimul timp. Oare înseamnă că trișez? I don’t know, până la urmă o carte e o carte, indiferent cât de mult scris are în interior. Și așa ajung la punctul următor: 2. Personal projects Din când în când am niște idei crețe, cum ar fi să citesc toată opera unui autor, în ordine cronologică. Și acum mi-am pus atenția pe Marin Sorescu, pentru că este u

 Am observat demult tendința asta la mine, să-mi amân dorințele, să-mi amân fericirea, să fac oarece lucru ce-mi place doar după ce… după ce termin cutare lucru, după ce fac asta care e mai urgent, după ce ating nu știu ce milestone imaginar. În ritmul ăsta toate devin mai importante, numai ce vreau eu cu adevărat nu. Și bineînțeles că în timp ce fac ce “trebuie”, mă gândesc la ce n-am făcut și voiam de fapt să fac și toate astea rămân acolo în background și mă zgârâie pe creier. Acuma n-o să las copiii fără mâncare ca eu să fac nu știu ce extravaganțe, ce vreau să zic este că îmi iau angajamentul față de mine în primul rând, să strecor în programul zilnic mai multe lucruri care-mi plac.  Scrisul este unul dintre ele. Iar celelalte, oh, well, tocmai mi-am comandat niște cărți, 12 mai exact.🤪😂