Vocile mele

 Această întrebare mă bântuie de câteva zile, de când mi-am auzit soțul cântându-i copilului Vama Veche și Vama ( da, sunt două chestii diferite, pentru cunoscători😛). Menționez că: lui nu-i place Vama absolut deloc, nu știe nici o altă melodie în afară de Perfect fără tine. Și totuși l-am auzit cântând o piesă veche de la Vama Veche și o melodie de la Vama, în engleză, care nu e foarte cunoscută (Ghosts at war). Deci ori sunt eu contagioasă, ori programarea subliminală chiar există, ori ambele. P.S. Noroc cu virusul ăsta, că nu mai sunt concerte 😂

          Ne pregăteam să ieșim în parc și căutam cu ce să mă îmbrac. După atâtea zile de stat în casă, e un adevărat eveniment să te îmbraci cu haine normale. Eu eram foarte fericită că intră pe mine o pereche de blugi care-mi plăceau foarte mult. La care soțul meu spune: “ Stai să vezi dacă-i poți închide!”                     Bineînțeles că bucuria mi-a fost de scurtă durată 😛🤦🏽‍♀️

Deși fac același lucru în fiecare zi, cu bebe nici o zi nu seamănă cu alta. Ieri,  de exemplu, a fost o zi horror. Am apucat să mănânc, să beau apă și să merg la baie. Abia spre seară am reușit să colorez un pic și să ascult niște muzică. Azi în schimb, am început ziua bine. Mi-am băut cafeaua singură, și caldă pe deasupra. Mici detalii care fac diferența. De multe ori mă simt copleșită, mi-e teamă că nu o să mă descurc, deși când o văd cum se uită la mine sunt convinsă că nu mă judecă și nu mă evaluează. E scary gândul că o persoană e total dependentă de tine și trebuie să ai mare grijă să nu strici lucrurile. Anyway, ca să închei într-o notă optimistă, pe seară plănuiesc o mega excursie .... până la mall 😛 Abia aștept să ies din casă și să văd oameni :))

Țin iar stiloul în mână și scriu. După care transcriu aici pe blog ce am scris în caiet. Da, așa sunt eu, mai old school, chiar dacă teoretic sunt un/o millenial. Am văzut că nu am mai scris pe blog de 3 ani. Cred că au trecut 3 ani și de când am făcut cursul de creative writing. E așa ciudat să țin iar stiloul în mână după atâta timp... De când nu am mai făcut ceva doar pentru mine? De fapt, am făcut multe: am citit, am mers la evenimente, la cursuri, am făcut terapie. În ultimii ani am lucrat mult cu mine pentru că am vrut să fiu cu adevărat pregătită să am o familie, să nu perpetuez patternuri greșite de comportament și copiii mei să nu aibă nevoie de psiholog când o să fie mari. Abia am deschis sacul și cred că mai am mult și bine până ajung la fund, sau poate e o muncă ce nu se va termina niciodată. Dar sunt pe drumul cel bun și mă străduiesc să fiu un exemplu pentru fiica mea și pentru oamenii din jurul meu. În afară de lucrul cu mine, am muncit mult în ultimii ani, uneori în