Vocile mele

  După cum am scris într-o postare anterioară, mi s-a părut că este o idee bună să fac o serie de postări numită  Ieșirea din languishing,  pentru că este o stare ce pare că a cuprins multă lume. Un mic reminder, ce este  languishing : languishing  este  o formă de stagnare psihologică: o diminuare a energiei emoționale, scăderea motivației și sentimentul persistent că viața își pierde claritatea și vitalitatea.  Nu există neapărat simptome clinice, ci mai degrabă o eroziune lentă a resurselor psihologice ale individului. Când ești în  languishing , pierderea contactului cu dorințele, cu plăcerea și cu direcția personală este foarte frecventă. Nu e un semn că „e ceva în neregulă cu tine”, ci un indicator că sistemul tău psihologic funcționează pe modul de conservare a energiei. Această serie va cuprinde câteva  direcții validate în literatură  care te pot ajuta să te redescoperi treptat — nu prin introspecție forțată, ci prin micro-exper...

Se apropie cu pași repezi perioada aceea din an când oamenii își fac bilanțuri și își stabilesc rezoluții pentru anul următor (după ce supraviețuiesc alergăturii de sărbători). Eu am renunțat demult (de câțiva ani) să-mi mai pun obiective. De când am copii, mi-am dat seama că-i cam degeaba; poți tu să-ți faci planuri mărețe și hop vine o răceală, o enterocolită, o varicelă, o bronșită, laringită sau alte -ite, că se duc naibii toate planurile tale (Cred că am rămas cu sechele de când am ratat concertul Imagine Dragons din Cluj, m-am îmbolnăvit și a trebuit să-mi vând biletul). Sau e de ajuns o noapte nedormită ca să nu mai poți funcționa eficient. Cred ca am involuat la stadiul de amibă, fiindcă singura mea dorință în ultimii doi ani a fost să dorm o noapte întreagă, cap-coadă, fără treziri. Încă mă întreb dacă o să vină ziua asta vreodată (sau mai bine spus, noaptea). Problema e că atunci când nu ai nici o țintă, nu ajungi nicăieri. Sună clișeic, dar așa e. Însă momentan mă simt așa ...