Poezie și gânduri

NOI CÂNTĂREŢII LEPROŞI
Lucian Blaga

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât şi zăvorâte sunt cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mânile noastre,
În zadar cânii ni se închină,
suntem fără scăpare singuri în amiaza nopţii.
Prieteni, care staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise,
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singuratatea ne omoară.


Aceasta e poezia mea preferată a lui Lucian Blaga și reflectă cel mai bine un gând care mă lovește câteodată: suntem singuri. De oricâte lucruri am fi înconjurați, tot singuri suntem. Nimeni nu ne cunoaște mai bine, nimeni nu ne poate înțelege mai bine decat noi. Nimeni nu ne poate rezolva problemele, în afară de noi, nimeni nu poate trăi în locul nostru. Și nu avem unde să fugim de noi înșine. Și chiar dacă fugim, tot la noi trebuie să ne întoarcem.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La mare. Sau de ce-mi place Vama Veche

Despre infinit și... muci

Critic literar wannabe