Despre scris și/sau greșeli
În 23 ianuarie a fost ziua internațională a scrisului de mână. Pentru că nu am sărbătorit atunci, mi-am luat azi un răgaz pentru a scrie cu stiloul în caietul meu drăguț. După care o să transcriu în online. Așa făceam mai demult cu toate postările mele, le scriam înainte pe foaie înainte de a le publica. Ce să faci, sunt mai old school, prefer să țin un stilou și un caiet în mână pentru că acestea rămân tot timpul, chiar și dacă ar pica netul și ar dispărea rețelele sociale cu totul. Îmi amintesc de anii de școală, cât era de important să scrii frumos, ca și când scrisul frumos era și o apreciere a caracterului. Am auzit destule povești cu oameni traumatizați din cauza paginilor rupte, sau mai rău, cu liniarul dat peste degete. Sper că azi nu mai e cazul de așa ceva. Între timp s-a inventat corectorul și pixul acela cu 2 capete, dintre care unul șterge cerneala și cu celălalt scrii peste. Am pornit cu gândul să scriu despre scrisul de mână, dar de fapt cred că ajung să vorb...