vineri, 26 mai 2017

Cea mai grea întrebare din lume


Cea mai grea întrebare pe care ți-o poate pune cineva nu este: ce este spațiul? ce este timpul? există viață după moarte? etc.

 Cea mai grea întrebare din lume este: ce (mai) faci?

Întotdeauna am fost pusă în dificultate de această întrebare. Ca să nu mai spun că mă enervează. Ce aș putea răspunde? Dacă mă întâlnesc cu cineva și mă întreabă asta îi răspund cu ce fac în momentul acela (adică merg pe stradă și mă întâlnesc cu tine), răspund cu ce (mai) fac în general - ceea ce e greu de cuprins în câteva secunde- sau răspund cu clasicul „bine”- care nu înseamnă absolut nimic. Pot răspunde cu „bine” când de fapt mă simt total opus, pot răspunde „bine” ca să trec mai departe la alt subiect de conversație. Oricum nu te apuci să-ți povestești viața în mijlocul străzii.

Ce înseamnă a face bine? Habar nu am . Este doar un cuvânt gol, care nu descrie nimic, nici un comportament, nici o stare emoțională. Dacă vrei să ai o conversație autentică mai bine sari peste această întrebare, pentru că la orice ai răspunde sunt șanse mari să nu reflecte starea de fapt.

În legătură cu celelalte subiecte, fiecare, de bine de rău are câte o părere. Sunt subiecte de dezbătut ore sau zile întregi. Dar încă nu am auzit pe nimeni să stea la o bere să filozofeze despre „Ce mai faci? ”, „Bine, tu?”

joi, 25 mai 2017

Lacustră - reinterpretată


Toarnă cu găleata. Pare că cerul s-a dezlănțuit asupra oamenilor. Dar eu nu aud materia plângând ca Bacovia. O aud distrându-se pe seama noastră: „Luați de-aici, oameni proști!”, „Ia mai pierdeți câte o oră în trafic!”

Ne provoacă să ne înjurăm unii pe alții și râde de noi. Se întâmplă astfel doar în cazul
în care ne aventurăm să ieșim afară. În timp ce copiii sar prin bălți și se joacă în noroi, noi ne baricadăm înăuntru și ne plângem de milă: „Vai ce vreme nașpa”, „Iar plouă”.

Mama natură își mai ia o pungă de popcorn și așteaptă să înceapă episodul următor.

miercuri, 24 mai 2017

Lampa inutilă


O pisică neagră i-a tăiat calea Irinei în timp ce mergea la ședința de departament. Trebuia să prezinte situația vânzărilor din al doilea trimestru. Era în scădere față de luna trecută, iar obiectivele ei nu erau atinse. Avea demisia scrisă într-un plic, pe care era pregătită să îl predea, dacă era cazul.
- Of, nimic nu-mi merge bine în ultima perioadă! oftă ea. Și pisica asta e un semn că toate o să se prăbușească în capul meu.
A mai făcut câțiva pași și s-a împiedecat de un obiect ciudat care s-a rostogolit pe jos.
- Nu știam ce-mi lipsește acum, să-mi rup gâtul. Ce-i drăcia asta?
Se pare că era o lampă, care arăta ca în poveștile cu Alladin.
- Hmmm, oare ce ce întâmplă dacă o frec? O fi ieșind vreun duh din ea care să-mi îndeplinească toate dorințele?
Irina a frecat lampa minute în șir.... Și....
Nu s-a întâmplat nimic.
- Eh, asta este! Se pare că va trebui să-mi îndeplinesc singură dorințele.

marți, 23 mai 2017

Revedere


Au trecut anii dar prietenia a rămas. Credea că va întârzia, dar semaforul s-a făcut repede verde. A ieșit cu ele la o terasă. N-a mai fost înconjurată demult de atâta lume. Au vorbit chestii normale și chestii ciudate ore în șir. S-a bucurat că s-a revăzut cu prietenele ei și a ignorat total mirosul de canal care se simțea în aer.

luni, 22 mai 2017

Perpetuarea speciei


Doi purici au sărit o pe un om.
-Pfoai ce mă plictisesc. Hai să-l terminăm psihic pe ăsta.
-Hai. Urcă-te și plimbă-te pe spate și eu merg pe cap.
- Auzi, știi ceva? Am o idee și mai bună.
- Ia spune.
- Păi dacă ne înmulțim o să-i putem invada fiecare parte a corpului.
- Vai dragă, dar ești genială.
- Știu dragă. Acuma lasă vorba și treci la treabă.

duminică, 21 mai 2017

Nimic


Sunt obosită. Mi se închid ochii. Oricât aș scotoci în străfundurile ființei, nu găsesc nici o urmă de inspirație. Nu am nici o idee genială, nici măcar amuzantă, e gol. Cum e să scrii despre nimic? Cum să faci din nimic ceva? Suntem noi ființe inteligente, bla bla bla, dar se pare că de multe ori trupul ne domină. Dacă el nu e în stare de funcționare se pare că nici mintea nu este.

 Aș putea face un experiment să văd ce factori potențează creativitatea. Oboseala sigur nu e unul dintre ele.

sâmbătă, 20 mai 2017

Misterul nu mai e ce-a fost


Oul sfârâia în tigaie. Și-a făcut o salată de ardei roșii. Vântul foșnea ușor frunzele copacilor. După ce va lua masa va trebui să se uite puțin peste draftul testamentului redactat de notar.

 Acest testament reprezintă ultima lui voință. A hotărât să lase diamantele fiului bibliotecarului. Măcar așa era împăcat cu gândul că vor ajunge într-un loc potrivit unde chiar era nevoie de ele și puteau face o diferență în viața unei persoane.  Dar în caz că se răzgândea, ultima lui voință putea fi modificată.

După ce mănâncă își recitește testamentul și decide că e în regulă. Se pregătește să meargă la notar pentru a-l autentifica. Iese din casă, face câțiva pași și își amintește că și-a uitat umbrela. Însă nu va mai apuca să se întoarcă acasă. Ghiță Africanu, șeful clanului Drujbă i-a tăiat gâtul dintr-o singură mișcare.

Șeful celei mai mari grupări de hoți de bijuterii era cu ochii pe el de mult timp și își dorea bineînțeles diamantele. Credea că va da lovitura cu acest jaf, dar efortul lui a fost inutil. Omul prevăzător nu și-a lăsat diamantele în casă, ci le-a pus în pod, ascunse în cutia în care-și ținea bradul  artificial de Crăciun. Poliția era pe urmele lui Ghiță Africanu de mult timp și a fost repede trecut pe lista principală de suspecți. A fost prins și a primit 20 de ani de închisoare.
Plictisitor! Filmele cu detectivi nu mai sunt ce erau odată. Putem sforăi liniștiți în continuare.