Noroc sau alegeri?

Acum stăteam și lucram la un material și dintr-o dată m-a izbit un sentiment puternic de bucurie, recunoștință și poate multe altele amestecate. Mi-am dat seama cât sunt de norocoasă pentru că fac ceea ce-mi place și pentru că mi-am descoperit vocația. Stau și lucrez acum la ceva, pentru că vreau, pentru că e un proiect de-al meu și îl fac pentru că vreau eu, nu pentru că îmi cere cineva.

Încă de la liceu, spre anii terminali eram sigură că vreau psihologie. N-am avut nici cea mai mică urmă de îndoială. A fost singura facultate unde mi-am depus dosarul și acolo am și rămas. Nu aș face altă alegere pentru nimic în lume. Am vrut să fiu psiholog și într-un final am reușit. Chiar dacă a fost un drum greu până aici. Și probabil va fi și de-acum încolo. Dar sunt pregătită. Pentru că știu că muncesc pentru mine, aștept o nouă zi cu entuziasm, ideile îmi curg într-una și sper să am timpul fizic necesar pentru a le pune în practică pe toate.

Mă bucur că mi-am ascultat vocea interioară și am făcut ce-am crezut eu și nu ce mi-au recomandat alții, chiar dacă am ales poate o cale mai grea.

Cum am mai spus-o și altă dată nu e deloc ușor și confortabil să știi că toată viața ta e în mâinile tale și că numai de tine depinde unde ajungi. E o cale grea, dar îmi aduce un sentiment de împlinire ce nu se compară cu nimic în lume.

Fac ceea ce îmi place și sunt fericită. Punct!