Nou

Acum ceva timp în urmă am hotărât să fac lucruri pe care de demult voiam să le fac, dar pe care nu le-am făcut pentru că nu am avut curaj. Sau să încerc lucruri noi, poate incomode la început, dar care să lase o amprentă asupra mea. Încerc să mă bucur de prezent, și să nu le las toate pe mai târziu. M-am săturat să tot amân fericirea din prezent pentru o fericire din viitor, care probabil că nu va veni niciodată. Timpul trece, și dacă n-ai profitat de el când ai avut ocazia, îți mai rămâne doar regretul.

De exemplu, în acest weekend am fost la un workshop de teatru. Am învățat ce înseamnă spontaneitatea, să fii tu însăți, să te manifești, fără să-ți treacă o mie de gânduri prin cap: oare fac bine? oare ce-o să creadă ceilalți? oare îmi iese? Trăirea a fost mult mai mult decât pot exprima acum. E unul dintre acele extrem de rare  momente în care efectiv te bucuri de situație. Te bucuri,și doar atât.

Am tras de mine în ultimul timp să merg spre zone nefamiliare, și nu îmi pare rău deloc. Când te învârți în cercul tău, cu aceeași oameni și faci același lucruri, crezi că asta e tot ce există. Dar dacă faci un pas în afară, îți dai seama că lumea  înseamnă mult mai mult decât ceea ce ai crezut tu. Pentru că până la urmă, asta contează: experiențele prin care treci și oamenii pe care îi cunoști. Când privești în urmă, nu te gândești la obiecte, case și mașini, ci la locurile pe unde ai umblat, oamenii pe care i-ai cunoscut, experiențele și stările pe care le-ai trăit, lucrurile pe care le-ai învățat, dacă ai râs, dacă ai plâns.

Orizontul e mare. E păcat să fim noi îngustați la minte și să trăim doar o bucățică mică de viață. Eu, cel puțin vreau o bucată mai mare.