Vocile mele

 Citisem zilele trecute pe cineva care spunea că lumea devine tot mai urâtă. Pe de o parte, așa este. Pare că s-a spart robinetul cu fapte oribile. Pe de altă parte, oare nu era lumea urâtă tot timpul (sau unele părți ale ei) doar că acum vedem mai bine? Adică, mai demult dacă Dorel îi dădea un topor în cap lui Gigel în cealalată parte a țării, nu aveai de unde să știi. Azi suntem conectați non-stop la toate ororile de pe tot globul. Cred că fiecare etapă e cu urâțenia ei. Tiparul acesta există de când lumea: fiecare generație crede că acum se sfârșește lumea, critică “tinerii din ziua de azi” și idealizează trecutul “pe vremea mea era mai bine”, “nu se întâmpla x, y,z”. Eu am prins 2 apocalipse. Prima, la schimbarea mileniului (am o vârstă, ce să-i faci). Era o temere generală că în anul 2000 vine sfârșitul lumii. Apoi a urmat isteria cu 2012. Dintotdeauna oamenii tot încearcă să prezică sfârșitul lumii, dar nu le iese. Pentru că nimeni nu are de unde să știe. Oare în trecut nu er...

                                         (* făcut de fiica mea la grădi de ziua Culturii Naționale) Scriu acum, pentru că nu am apucat de ziua lui Eminescu. Recunosc, nu am o afinitate deosebită pentru poeziile lui (poeții mei preferați sunt Marin Sorescu și Lucian Blaga). Aș vrea să aprofundez cândva opera lui publicistică. Am recitit zilele astea nuvela Sărmanul Dionis , care pe vremuri a produs o impresie puternică asupra mea. Când eram la liceu, prin clasa a X-a cred, doamna profesoară de română a avut o idee inedită: să predea un elev o lecție. Cine să se ofere voluntar dacă nu tocilara de serviciu, adică eu? Nu știam în ce m-am băgat, pentru că a fost destul de greu s-o înțeleg cu mintea mea de atunci. Mai am și acum notițele pe marginea cărții. Cred că m-au atras încă de pe atunci ideea de lume ca un vis și reîncarnarea. Pe urmă, la o altă oră de română, pentru notă, am avut d...

  După cum am scris într-o postare anterioară, mi s-a părut că este o idee bună să fac o serie de postări numită  Ieșirea din languishing,  pentru că este o stare ce pare că a cuprins multă lume. Un mic reminder, ce este  languishing : languishing  este  o formă de stagnare psihologică: o diminuare a energiei emoționale, scăderea motivației și sentimentul persistent că viața își pierde claritatea și vitalitatea.  Nu există neapărat simptome clinice, ci mai degrabă o eroziune lentă a resurselor psihologice ale individului. Când ești în  languishing , pierderea contactului cu dorințele, cu plăcerea și cu direcția personală este foarte frecventă. Nu e un semn că „e ceva în neregulă cu tine”, ci un indicator că sistemul tău psihologic funcționează pe modul de conservare a energiei. Această serie va cuprinde câteva  direcții validate în literatură  care te pot ajuta să te redescoperi treptat — nu prin introspecție forțată, ci prin micro-exper...