Vocile mele

Da, se apropie Crăciunul. Și nu, nu o să postez melodii cheesy cu I*ll be home for Christmas, brăduți, atmosferă de vis și de sărbătoare etc., nu o să-mi pun pe Facebook poză cu bradul împodobit, nu o să trimit mesaje ieftine luate de pe net cu pacea și lumina sărbătorilor și mirosul de brad, de cozonac și de portocale să vă intre în casă și să vă lumineze, bla bla bla. Eu mă bucur doar pentru că mă duc acasă și o să petrec timpul alături de cei dragi. Asta ar trebui până la urmă să conteze la orice sărbătoare: să te apropie de celălalt. Nu îmi place alergătura după cumpărături și toată chestia asta comercială care începe să domine orice sărbătoare. Toată lumea se plânge că nu are bani, că acum trăim vremuri grele, dar toate magazinele sunt pline de nu ai loc să arunci un ac. Și parcă deja văd știrile: ce mănâncă românii de sărbători?(transmisiune live din supermarket) nu știu care a ajuns la spital în comă alcoolică sau cu toxi-infecție alimentară, o petardă a explodat etc. Nu îns...

Recent, am împlinit o vârstă. Acum, cu muzica lui Patrick Bruel pe fundal, încerc să mă gândesc la viața mea. Poate nu îmi convin chiar toate. Poate că am unele regrete, poate că aș fi vrut să îndrăznesc mai multe, să nu las frica să mă împiedice să fac, să simt, să mă implic mai mult. Poate ar trebui să vorbesc mai mult, să îndrăznesc mai mult, să nu mai îmi pese așa de mult despre ce cred ceilalți. Nu vreau o schimbare radicală, să dărâm tot și apoi să construiesc iar; așa cum mi-a spus un prof. la cursul de hipnoză:„you have to built upon you already are”. Așa că în următorul an mă provoc să ies din zona mea de confort; vorba lui Brian Tracy, ”Incepe cu ce nu-ți place”. Așa că de azi, new ways of being and new ways of behaving. Cu toate pânzele sus, înainte!

E din nou duminică seara și logic, mâine începe o nouă săptămână. Câteodată duminică seara așa cum fac acum, mă gândesc la ce am mai făcut, la ce voi face. Va fi săptămâna viitoare mai bună decât cea care a trecut? Voi fi eu mai bună săptămâna viitoare decât am fost săptămâna trecută? Scriu acum pe blog după ce am scris câteva pagini pe hârtie, numai pentru mine. Îmi dau seama cât este de bine să exprimi, sau mai bine spus să te exprimi. Să dai afară tot din tine, mai ales chestiile care te deranjează și care nu-ți fac plăcere. E bine să faci curățenie și să mai dai cu mătura din când în când și prin tine. Să le scoți toate afară și să nu le lași să se adune. Unii poate scriu undeva, alții transformă totul într-o formă de artă, alții înjură, sparg, trântesc (nu încurajez, doar descriu), alții vorbesc cu prietenii și poate le fac capul calendar. Dar e important să exprimi, pentru că atunci toate parcă scad în intensitate, devin mai ușoare și parcă îți mai dai seama de câte ceva, de ...

Altădată sâmbătă seara eram prin oraș, petrecând pe undeva. Azi am spălat, am călcat, am făcut curățenie. Acum stau și mă odihnesc, mă bucur de weekend. Nu de puține ori am zis că îmbătrânesc, mai în glumă, mai în serios. Nu mai pierd nopțile ca altădată, mă culc la o oră normală, mă trezesc dimineața, lucrez, îmi plătesc singură chiria și facturile. Decât să ies să party, prefer să stau să citesc ceva. Parcă m-am plictisit de toate astea. Tot făceam mișto de mine și îmi ziceam că imediat ajung să mă duc la băi, ca pensionarii. Adevărul e că mă simt mai matură.Simt că am trecut în altă etapă a vieții mele. E perfect normal. Nu poți opri timpul în loc la 18-20 de ani. Pentru că nimic în lumea asta nu stagnează. Totul e mișcare. Și cred sincer că scopul omului e să evolueze, să-și găsească propriul drum și să-și valorifice la maxim poțentialul, să lase ceva în urmă.

Câteodată treci prin niște stări și situații, când parcă toate se adună și parcă nu poate fi mai rău de atât. E doar o etapă, așa cum sunt și altele. Vai, parcă vorbesc ca Hagi, să fie bine, ca să nu fie rău :)). E ca anotimpurile: primăvară, vară, toamnă și iarnă, pe urmă iar de la capăt. Așa cred că e și în viață: perioade în care evoluezi, perioade în care stagnezi, perioade în care cazi, perioade în care te ridici, când ești vesel, când ești trist, când ești plin de energie, obosit etc. Lista poate continua. Dintotdeauna mi-a plăcut să fac, să învăț, tot timpul sunt pe fugă, mă grăbesc undeva, am ceva de făcut și când nu am de făcut nimic, mi se pare ciudat. Pentru că atunci când ești într-o continuă viteză nu ai timp să te mai gândești și la tine. Iar când ai un pic de timp și stai puțin cu tine, vin tot felul de întrebări: cum e mai bine? ce o să fac mai departe? cine sunt eu de fapt și ce scop am? și până la urmă pentru ce? Am mai zis asta nu o dată, parcă tot timpul omul are ce...

Acum câteva zile când am avut unele stări și am sunat o prietenă, mi-a spus ” you are on the right track”. Oare așa să fie? Dacă e să fiu de acord cu filosofia indiană, atunci ar trebui să cred că toate se întâmplă cu un scop și toate sunt așa cum ar trebui să fie. Atunci de ce parcă este ceva ce nu-mi convine? Așa este omul, permanent are un motiv să fie nemulțumit, sau dacă nu are, își caută. Cel puțin eu excelez la chestia asta. Anyway, am pornit pe un drum și ca orice om cu niște planuri în cap și acum sunt într-un moment în care toate se clatină,cu multă ceață și incertitudine. Parcă nu mai sunt așa de sigură de ce vreau să fac. Dar până la urmă, poate sunt niște procese normale, prin care orice om trece, mai ales cineva care are ca hobby să despice firu-n 14. Bun, și atunci ce fac? Să explic și titlul acestui post. Zicea d-nul prof. Miclea la un curs: „ Nu lăsați să treacă nici o zi fără să vă faceți un cadou”. Și exact asta vreau să fac și eu de acum încolo. ...

Poate ar trebui să îmi schimb descrierea blogului. De când lucrez, gata cu deprivarea de somn. Am un program de pensionari: 11-12 seara somn, dimineața la 7 trezirea. Nu cred că există persoane mai somnoroase decât mine :)) Poate ar trebui totuși să fac și alte lucruri.

Da, am fost la Bon Jovi. Și a fost o experiență de neuitat. Cât suflet,cât profesionalism si ce atmosferă! Nu pot descrie în cuvinte. Am plâns când au cântat Always și These days; nu-mi venea să cred că sunt acolo și ascult toate piesele alea live. Au trecut deja câteva zile și încă sunt în aproape aceeași stare. De când m-am întors la Cluj, încă nu am deschis winampul pentru că nu pot să ascult altceva deocamdată. 11 IULIE 2011= o zi pe care nu o voi uita niciodată !!!!

E duminică și stau. De câte ori nu mi-am zis să nu mai îmi las pe weekend nimic de făcut,să le fac pe toate în timpul săptămânii dar tot a venit seara și trebue să lucrez la o chestie pe care am tot amânat-o. Așa că procrastinez și scriu pe blog. Ce repede trece timpul când ai ceva de făcut! Parcă nu mai îmi ajunge și tot timpul sunt în criză. M-am lăsat prinsă de rutina zilnică și am cam uitat de obiectivele mele, dar nu mai am de gând să le amân. Deci, mi-am luat angajament public. :) Zilele trecute am avut o revelație: nu mai sunt studentă! nu-mi vine să cred și parcă îmi lipsește ceva. Încă acum nu simt asta foarte acut, dar cu siguranță o să mă lovească mai tare spre toamnă. Nu prea se leagă toate astea, dar chiar nu-mi pasă.

Astăzi, 1 iunie, se împlinesc exact 2 ani de la nașterea acestui blog. Din păcate l-am cam abandonat, dar promit să revin. Îmi debitează mintea prea multe ca să le țin doar pentru mine :)) După cum știți, am trecut prin multe schimbări în ultimul timp. Simt că am evoluat mult, dar în același timp, simt și știu că mai am multe de îndeplinit și de realizat. Mâine mai avem de predat portofoliul de practică, și cu asta, gata și ultima sesiune. Gata și masterul, încă o etapă se încheie, și bineînțeles urmează altele.Deși mă îngrijorează uneori discuțiile despre viitor, de genul „ce faci mai departe?”, simt că merg pe drumul pe care trebuie și îmi place ceea ce fac. Încă prefer să fiu o fraieră care crede că dacă muncești pe bune, poți reusi. ”N-am plecat, deci nu ma-ntorc! ” La mulți ani blogului și la mulți ani celor care își păstrează sufletul de copil! (adică și eu). M-aș duce să mă dau pe tobogan, să păstrez tradiția, dar o las pe mâine.

A trecut mult timp de când nu am mai scris şi se pare ca spun asta de fiecare dată când scriu ceva. Parcă e mai uşor de pus pe Facebook un gând, de postat o piesă atunci când te apucă diverse stări. Nici nu ştiu despre ce să scriu acum, creierul meu e prea obosit ca să scoată ceva inteligent. Foarte repede trece timpul. Eu merg pe drumul pe care mi l-am ales, lucrez la îndeplinirea obiectivelor, dar simt că nu le poţi avea pe toate. Mi-e dor de prietenii mei, mi-e dor de câte un chef în fiecare săptămână, prea am devenit un şoarece de bibliotecă :)). Dar aşa se întâmplă, mai trebuie câteodată să faci şi sacrificii. Cred că inchei aici, se pare că nu am deloc inspiraţie.