Vocile mele

Ca Mircea Eliade rătăcind prin labirint, se pare că în ultimul timp sunt supusă la tot felul de probe inițiatice. Poate am mers prea departe cu comparația, dar oricum traversez o perioadă tare ciudată acum, ca un fel de cursă cu obstacole. Oare mă așteaptă un mare premiu la final? Ca eroul din poveste care după ce se se luptă cu toată lumea și trece prin foc și pară la sfârșit  rămâne cu regatul. Sper să  merite efortul.

Am luat o hotărâre. În ultimul timp mi se întâmplă tot felul de lucruri. Vorba aia: una calda, una rece. Pe când mă simt bine, pac, un eveniment care să mă tulbure și să-mi strice dispoziția. Dar de azi am hotărât să nu mai mă las influențată și târâtă prin toate părțile de circumstanțele exterioare. Am dreptul să-mi creez viața pe care o vreau. Punct!

Pentru că acum m-a lovit inspirația, simt nevoia să mai completez ceva la postul anterior. Apropo de răgaz, de liniște, așa s-a născut filosofia: când omul, uimit și fascinat de ce e în jur și contemplând existența, a ajuns să-și pună întrebări ca să-și explice ceea ce vede. După ce au apărut primele răspunsuri, parcă totul a venit de la sine, fiecare încercând să completeze sau să-l contrazică pe predecesorul său. O teorie naște o altă teorie. După cum probabil unii știți, anul trecut am luat una dintre cele mai bune hotărâri pe care am putut să le iau vreodată: să dau la filosofie. Nu am scris despre asta până acum, dar pot să spun că îmi place foarte mult. Și pragmatiștilor excesivi care mă întreabă „și ce faci cu filosofia?”, le răspund „nimic” sau nu le răspund deloc. Nu fac nimic, o fac pentru mine, pentru propria satisfacție. În același timp, înseamnă mult, pentru că de fiecare dată când plec de la școală mă simt mai bogată sufletește. În mintea mea au loc tot felul de legătu...

    În ultimul timp am scris cam rar, ce-i drept. Pe de o parte am fost prinsă cu tot felul de activități, iar pe de altă parte îmi place să scriu doar atunci când simt nevoia, când sunt inspirată. Și inspirația vine întotdeauna (și mi-am dat seama chiar acum când scriu) în momentele de liniște, de pauză, când îți permiți câteva clipe să stai cu tine și doar atât, fără să fie nevoie să faci nimic.      Suntem tot timpul în viață antrenați ca într-o fel de cursă: să facem, să alergăm, să  bifăm cât mai multe puncte pe agendă. Dar ciudat e că sentimentul de liniște sau bucurie nu vine atunci când ești antrenat în cât mai multe lucruri, ci atunci când stai și doar te bucuri de moment.     Timpurile moderne valorizează foarte mult omul de acțiune, cel care face și drege, iar cei care își permit să mai stea pe loc și să mai contempleze sunt catalogați ca idealiști, visători etc. A-ți permite câte o pauză e considerat un lux în zilel...

 Tocmai am văzut un film extraordinar: Midnight in Paris. Nu vă dezvălui mai multe, merită să-l vedeți.   E ciudat cum unii cred că a fost mai bine în trecut, sau că îi vor aștepta zile mai bune în viitor, ignorând singurul lucru care contează cu adevărat: prezentul. Adevărul e că nu putem fi fericiți decât în prezent. Trecutul e mort și dacă trăiești în el, înseamnă că de fapt ești mort și tu. Iar viitorul nu există încă. Îți poți doar imagina cum va fi, dar cel mai probabil acea imagine nu se va adeveri niciodată.   E ușor să visezi cu ochii deschiși, pentru că așa evadezi din realitate și alegi să eviți viața reală crezând că e mai bine să trăiești în imaginație.

Acum stăteam și lucram la un material și dintr-o dată m-a izbit un sentiment puternic de bucurie, recunoștință și poate multe altele amestecate. Mi-am dat seama cât sunt de norocoasă pentru că fac ceea ce-mi place și pentru că mi-am descoperit vocația. Stau și lucrez acum la ceva, pentru că vreau, pentru că e un proiect de-al meu și îl fac pentru că vreau eu, nu pentru că îmi cere cineva. Încă de la liceu, spre anii terminali eram sigură că vreau psihologie. N-am avut nici cea mai mică urmă de îndoială. A fost singura facultate unde mi-am depus dosarul și acolo am și rămas. Nu aș face altă alegere pentru nimic în lume. Am vrut să fiu psiholog și într-un final am reușit. Chiar dacă a fost un drum greu până aici. Și probabil va fi și de-acum încolo. Dar sunt pregătită. Pentru că știu că muncesc pentru mine, aștept o nouă zi cu entuziasm, ideile îmi curg într-una și sper să am timpul fizic necesar pentru a le pune în practică pe toate. Mă bucur că mi-am ascultat vocea interioară și am...

Acum ceva timp în urmă am hotărât să fac lucruri pe care de demult voiam să le fac, dar pe care nu le-am făcut pentru că nu am avut curaj. Sau să încerc lucruri noi, poate incomode la început, dar care să lase o amprentă asupra mea. Încerc să mă bucur de prezent, și să nu le las toate pe mai târziu. M-am săturat să tot amân fericirea din prezent pentru o fericire din viitor, care probabil că nu va veni niciodată. Timpul trece, și dacă n-ai profitat de el când ai avut ocazia, îți mai rămâne doar regretul. De exemplu, în acest weekend am fost la un workshop de teatru. Am învățat ce înseamnă spontaneitatea, să fii tu însăți, să te manifești, fără să-ți treacă o mie de gânduri prin cap: oare fac bine? oare ce-o să creadă ceilalți? oare îmi iese? Trăirea a fost mult mai mult decât pot exprima acum. E unul dintre acele extrem de rare  momente în care efectiv te bucuri de situație. Te bucuri,și doar atât. Am tras de mine în ultimul timp să merg spre zone nefamiliare, și nu îmi pare r...