Dilemă

 E târziu. A fost o zi lungă, eu sunt obosită și nu am nici cea mai mică idee despre ce aș putea să scriu. Așa că mă întreb: să scriu chiar atunci când nu am nimic de zis, doar de dragul de a scrie sausă scriu doar când mă simt inspirată?

Dățile când sunt mulțumită de ce am scris și într-o stare aliniată cu ce am vrut să comunic sunt mai rare. Pe de o parte, cu cât mai mult timp stau departe de scris, cu atât îmi vine mai greu să mă (re)apuc. Pe de altă parte, dacă scriu zilnic, majoritatea textelor o să fie mediocre. 

Interesează pe cineva cât de mult am dormit noaptea trecută sau ce am făcut peste zi? Sau când citești ceva te aștepți să te inspire sau cel puțin să miște ceva în tine. 

Deci dacă eu intru azi și scriu: mi-e somn, sunt obosită, azi am făcut/n-am făcut x, da, mi-am bifat taskul, dar oare are vreo valoare? Scriu pentru mine în primul rând, nu e ca și când trebuie să produc capodopere pe bandă rulantă. Atunci de ce mă stresez de ce iese?

În concluzie, dilema este dacă să scriu în fiecare zi indiferent de cât de mediocru e, sau să scriu doar când mă simt inspirată?

E o întrebare care nu are răspuns (încă). De la facultatea de filosofie am învățat să fiu confortabilă cu întrebările fără răspuns, și că majoritatea întrebărilor sunt fără răspuns. Acolo am rămas șocată că după o oră de dezbatere la un seminar nu am ajuns la o concluzie, și când m-am trezit eu să întreb care e concluzia, am luat-o de la capăt cu dezbaterea.

No uite că până la urmă am scos ceva.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La mare. Sau de ce-mi place Vama Veche

Trebuie versus îmi place

Din seria Manifestation gone wrong