Out of control

 Sunt o persoană care a fost în controlul timpului ei în majoritatea cazurilor. Eu decideam ce fac, până la ce oră lucrez, îmi permiteam zile în care nu făceam nimic, sau stăteam până târziu să citesc ceva interesant. 

De când am devenit mamă, timpul a ieșit din controlul meu. Nu eu decid. Pot să-mi fac planuri, pot să-mi propun că fac cutare lucru și să fie degeaba. Fără îndoială, aceasta este una dintre cele mai mari provocări pentru mine. 

Scriu asta când doarme copilul, după ce toată ziua a fost cu febră. Mă bucur că am reușit și azi să mă țin de ce mi-am propus (să scriu zilnic), chiar dacă nu e ușor. 

Mi-e greu, și mă încearcă o grămadă de emoții. Mă gândesc la viitor: cum o să fie când încep lucrul? O să pot lucra? Ce fac în momentul când o să fie zile ca asta? Anulez tot și stau acasă? 

Sunt egoistă dacă mă gândesc la ideile și proiectele mele, dacă o să am vreodată timp să le pun în practică? 

Normal că fiica mea e importantă pentru mine. Dar nu vreau să mă identific doar cu rolul de mamă. Poate pentru unele persoane e ok să fie doar soții și mame, dar pentru mine nu. Sunt mai mult decât atât și știu că pot să fac mai mult de-atât, însă acum o parte importantă din mine e pusă pe pauză. 

Anyway, știu că e doar o situație temporară și o să vină și zile mai bune. Mă bucur că mi-am dat voie să mă plâng. Dacă nu ar exista emoții negative ce-ar face artiștii? N-ar fi nimic de creat, de transformat. Asta e o întrebare care mă preocupă demult: e nevoie de suferință ca să creezi ceva frumos și durabil? Deja am deviat de la subiect, asta e o întrebare pe care poate o s-o tratez cu altă ocazie.