Înapoi

În ceea ce privește ocupațiile oamenilor, am observat un tipar interesant: când ești copil faci ceea ce-ți place, te bucuri și nu te gândești la rezultate. Pe urmă, în etapa de adult se întâmplă ceva și „uiți” de pasiunea din copilărie, alegând o activitate „mai serioasă”, una despre care persoanele binevoitoare din jurul tău îți spun că o să-ți aducă bani și ajungi să faci asta, doar că dispare bucuria. Și după ce ai făcut asta ani de zile, te cam saturi, și te reîntorci la pasiunea din copilărie. 

Primul meu „volum” de poezii l-am scris cândva în clasele I-IV. Am luat niște coli albe și le-am prins cu agrafe de birou. Poate odată dacă aveți chef să râdeți o să vă arăt prima mea poezie. Pe urmă am scris în revistele școlii, în facultate am început blogul și pe urmă o bună bucată de vreme am făcut pauză. Am făcut facultatea de psihologie și am devenit psiholog. Bine, nu pot spune că am făcut ceva complet opus personalității mele. Nu e ca și când aș fi dat la mate-info și pe urmă să lucrez într-o corporație (cred că mă urcam pe pereți). Nu am deviat complet de la drumul meu, doar că scrisul a fost o activitate pe care am lăsat-o din ce în ce mai mult pe ultimul loc. Nu s-a mai situat printre prioritățile mele și îmi pare rău pentru asta, pentru că e ca și când am tăiat o parte importantă din mine. 

Dar, după cum puteți observa, intenționez să repar asta și să recuperez acele părți din mine pe care le-am pierdut pe drum.