Vocile mele

Writer's block  Am citit un articol foarte bun pe Reedsy despre writer’s block, ce este și cum se poate contracara.  Las aici articolul original. O să fac un scurt rezumat. Blocajul scriitorilor este o provocare în procesul creativ care cauzează stagnarea în scris; nu mai ai idei și nu mai poți genera material nou. Afectează pe oricine, de la începători până la autori consacrați și poate dura de la câteva ore până la câțiva ani. Printre cauzele cele mai des întâlnite ale writer’s block sunt: Lipsa motivației Soluția: Scrie despre ceva care te interesează cu adevărat. Nu ai idei Soluția: Adună material și lasă ideile să se “coacă” în mintea ta. Pui la îndoială calitatea muncii tale, ești perfecționist Soluția: Continuă să scrii. Este nevoie de timp și de exercițiu ca să ajungi la nivelul scriitorilor pe care îi admiri. Chiar și ei se mai simt impostori câteodată. Problemele din viața de zi cu zi îți stau în cale (aici mă regăsesc și eu în mare parte): sarcinile zilnice, mer...

 Citisem ieri un articol despre scriitoarea Danielle Steel unde am aflat că până acum are 179 de cărți publicate. Și are 9 copii. Și eu mă plâng cu doi copii că mi-e greu să fac o postare săptămânală pe blog. Pff! Care credeți că este secretul reușitei ei? Răspunsul: AUTODISCIPLINA. Shocking, nu? Se menționează în articol că are următorul moto în biroul ei: “Nu există miracole. Există doar disciplină”. Apoi mai spune că:  “Moartă sau vie, fie soare, fie nu, mă duc la birou şi îmi fac treaba. Uneori, termin o carte dimineaţă, iar până seara încep un nou proiect.” “Muncesc încontinuu. Cu cât te ţii mai departe de material, cu atât devine mai dificil. Este mult mai bine să te forţezi să termini 30 de pagini dintr-o suflare, pe care le poţi corecta mai târziu, decât să nu faci nimic”. Asta am observat și eu: cu cât lași să treacă mai mult timp, cu atât e mai greu să te reapuci. Am avut și eu o fază de genul săptămânile trecute, în care orice subiect mi se părea irelevant. Parcă ni...

 O să fac o serie intitulată Inspirate de Marin Sorescu. Așa cum am scris altădată, anul acesta mi-am dat sarcina de a citi toată opera lui Marin Sorescu în ordine cronologică. Cum e și firesc, atunci când îi citești pe alții, te lovește inspirația și pe tine. So, here we go: Cum să scrii o poezie Fă o alăturare de cuvinte care în mod normal n-ar avea ce să caute împreună, de exemplu: măr cu fier-beton, casetofon și salată de boeuf. Așa, toată lumea o să se întrebe “Ce a vrut să spună poetul?”, iar tu o să pari deștept pentru că nu o să te înțeleagă nimeni. Scrie despre natură și fenomene ale naturii ( munți, ape, copaci, păduri, ploaie, vânt, furtună, caniculă etc). Nu prea am văzut poeți români care să scrie despre mare. Oare de ce? Sau poate stau eu prost cu cultura generală. Oricum între codru și mare, întotdeauna o să câștige codrul. Apoi scrie despre timp: cum trece timpul, cum încerci tu să păcălești timpul, să-l oprești, să te întorci în timp. Oare aici intră și moartea, sa...

 E o așa mare diferență între ce este în capul meu și ce iese în afară; Între ce vreau să fac și ce fac; Între ceea ce spun sau nu spun dar aș fi vrut să spun de fapt. E o așa mare diferență între ceea ce vreau să fiu și ceea ce sunt de fapt… între vis și realitate.  PS. Cu riscul de a strica această atmosferă poetică, nu mă pot abține să nu citez niște versuri de la Paraziții: “Nu știu ce-ai în cap, probabil am să ți-l sparg să aflu”  😀

 Știți vorba aia ai grijă ce-ți dorești că poate se întâmplă? Well, exact asta am pățit și eu. Ca orice mamă obosită îmi doream să iau o pauză, să stau să dorm, să mă odihnesc. Și exact asta mi s-a întâmplat: m-am odihnit, n-a trebuit să fac curat, n-a trebuit să gătesc pentru că îmi aduceau alții de mâncare. Dar cum s-a întâmplat asta? Am fost internată cu cel mic care a avut o enterocolită.  Se pare că universul are funny ways să-ți îndeplinească dorințele. În toate literaturile despre manifestare, îndeplinirea dorințelor ș.a.m.d. se spune că trebuie să ai stabilită clară intenția, nu? Ei bine, eu am fost foarte clară cu ce mi-am dorit, doar că îmi dau seama că trebuia să fiu mai specifică cu privire la modalitatea de obținere a acelui lucru.  Cum era glumița aceea “ I always wanted to be somebody. Now I realize I should have been more specifc”.

 Cred că aceasta a fost tema săptămânii la mine: cum să fac să am timp și pentru ceea ce-mi place, nu numai pentru ce trebuie făcut. Întotdeauna la sfârșitul zilei rămâne prea puțin timp pentru a face ce-ți place, pentru că în majoritatea timpului faci ce trebuie făcut. Dacă mai ești și femeie și mamă, bineînțeles că este de așteptat să ai grijă de ceilalți în primul rând.  Da, știm cu toții teoria: “put yourself first”, “You can’t pour from an empty cup” și alte ziceri de-astea înțelepte. Practica e mai grea. Am un minim nenegociabil: zilnic o meditație preferabil la începutul zilei, dacă nu și seara înainte de culcare. Cafeaua de dimineață băută în liniște fără să mă deranjeze nimeni. Iar acum am adăugat minim o postare pe săptămână. La sfârșitul zilei “trebuie” să știu că am făcut măcar ceva pentru mine.  Câteodată trebuie să te forțezi să te pui în acel context care să-ți favorizeze comportamentul dorit. De aceea fac parte din 2 grupuri, unul de meditație și unul de s...

 De obicei, oamenii când se gândesc la infinit, au în minte simbolul acela cu cifra 8 întoarsă; sau poate îl asociază cu coloana lui Brâncuși; sau mai era citatul acela, parcă din Einstein, că există doar 2 lucruri infinite, universul și prostia umană (citez din memorie). Ei bine, eu mai nou, când mă gândesc la infinit, mă gândesc la muci.  Câți muci mai pot exista într-un om? Câââți? Sufli, tot sufli și nu se mai termină niciodată. Parcă am descoperit izvorul infinit al mucilor. Îmi pare rău pentru această metaforă ușor forțată, dar trebuia neapărat să scriu chestia asta, era în mine demult și trebuia s-o împărtășesc. Cine știe, poate îi inspir și pe alții să facă asocieri noi.