Lampa inutilă
O pisică neagră i-a tăiat calea Irinei în timp ce mergea la ședința de departament. Trebuia să prezinte situația vânzărilor din al doilea trimestru. Era în scădere față de luna trecută, iar obiectivele ei nu erau atinse. Avea demisia scrisă într-un plic, pe care era pregătită să îl predea, dacă era cazul.
- Of, nimic nu-mi merge bine în ultima perioadă! oftă ea. Și pisica asta e un semn că toate o să se prăbușească în capul meu.
A mai făcut câțiva pași și s-a împiedecat de un obiect ciudat care s-a rostogolit pe jos.
- Nu știam ce-mi lipsește acum, să-mi rup gâtul. Ce-i drăcia asta?
Se pare că era o lampă, care arăta ca în poveștile cu Alladin.
- Hmmm, oare ce ce întâmplă dacă o frec? O fi ieșind vreun duh din ea care să-mi îndeplinească toate dorințele?
Irina a frecat lampa minute în șir.... Și....
Nu s-a întâmplat nimic.
- Eh, asta este! Se pare că va trebui să-mi îndeplinesc singură dorințele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu